Delegaţia FMI nu s-a întâlnit în timpul misiunii de evaluare cu preşedintele Traian Băsescu întrucât nu au fost modificări majore în acord sau probleme care să fie discutate cu şeful statului, a afirmat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
"În această vizită nu ne-am întâlnit. De fapt, este bine faptul că nu ne-am întâlnit pentru că acest lucru înseamnă că nu au fost mari probleme, pe care să le discutăm. Cred că este o veste bună că preşedintele nu a solicitat o întâlnire cu noi. Acest lucru s-a datorat faptului că nu au fost modificări majore în program", a spus Franks.
Este pentru prima oară când delegaţia FMI se află în ţara noastră şi nu s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. Ultima întrevedere între şeful statului şi oficialii Fondului a avut loc la începutul lunii mai, iar câteva zile mai târziu Traian Băsescu critica aspru câteva declaraţii făcute de directorul FMI, Dominique Strauss Kahn.
"Dau o replică şi domnului Strauss Kahn. Dacă domnul Strauss-Kahn are dubii, îi voi transmite personal documentul cu care a venit Fondul. Şi el spune aşa: creşterea TVA de la 19% la 24 %, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 20%. Această variantă menţinea cancerul din bugetul de stat", a spus preşedintele Traian Băsescu.
Reacţia şefului statului a venit la câteva zile după un interviu al directorului FMI acordat postului de televiziune France 2. Strauss Kahn susţinea că Fondul n-a recomandat tăierea salariilor şi pensiilor, ci creşterea impozitelor, în special pentru cei bogati.
"Romania este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o credea şi ea. I-am spus : în aceste condiţii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare pentru că în felul acesta vom susţine creşterea economică. Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Ca urmare am cerut noi măsuri. Guvernul român ne-a spus : vom tăia 25 la sută din salariile funcţionarilor. Noi am spus NU. Dacă vreţi să faceţi economii măriţi impozitele, şi mai ales impozitele pentru cei bogati. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Şi asta e adevărul : guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales", a declarat Strauss Kahn.
Pe parcursul vizitei misunii de evaluare a acordului, Franks s-a întâlnit cu mai mulţi miniştri şi cu premierul Emil Boc, dar şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, bancheri, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene a evaluat la Bucureşti modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi a stabilit cu autorităţile un nou set de prognoze macroeconomice.
În urma revizuirii acordului stand-by, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de 914 milioane de euro.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M