Militanţii de la Greenpeace au "interceptat" luni în largul Ouistreham, un cargo ce transporta lemn brazilian iar trei dintre ei s-au agăţat de macaralele sale pentru a împiedica debarcarea încărcăturii "ilegale".
"Încărcătura provenea din exploatări forestiere ilegale din zona Amazonului", a declarat Grégoire Lejonc, responsabilul pentru campania pădurii din cadrul Greenpeace Franţa.
Membrii Greenpeace au interceptat Galina III, un cargo sub pavilion maltez, care transporta 6.000 de tone de lemn, la câteva mile de Caen-Ouistreham, în nordul Franţei.
Cinci activişti au urcat la bord iar trei dintre ei au reuşit să se agaţe de macaralele pentru descărcare.
"Obiectivul nostru este să nu lăsăm acest vas să descarce nici în Franţa, nici în restul Europei", a precizat Grégoire Lejonc.
Greenpeace cere autorităţilor franceze să împiedice descărcarea, în aşteptarea obţinerii de la guvernul brazilian a dovezilor care demonstrează că încărcătura este legală.
Cargo-ul nu a primit autorizaţia prefectului din Calvados, de a intra în portul Caen-Ouistreham, şi a ancorat la 25 de mile în larg, în ape internaţionale. Un vas al Greenpeace, "Arctic Sunrise", supraveghează cargo-ul.
"Se pare că Galina III nu se simte tocmai în largul său în ceea ce priveşte încărcătura", a subliniat Romain Chabrol, din partea Greenpeace, iar "echipajul este foarte agresiv cu membrii Greenpeace".
Duminica trecută, în largul Ouistreham, militanţii Greenpeace au pictat, din aceleaşi motive, o navă sub pavilion chinez, ce provenea din Congo.
Sursa: AFP




Deforestare: Greenpeace a interceptat în canalul Mânecii un cargo brazilian
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Despăduririle din Amazon au adus doar o prosperitate economică efemeră
- Brazilia cere ajutor secretarul general al ONU pentru salvarea Amazonului
- Tribunal internaţional pentru protecţia Amazonului
- 10.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal din Amazon
- Vietnam, centru de procesare a lemnului tăiat ilegal
- Greenpeace protestează faţă de producerea de biocombustibil în Argentina
Comentariile cititorilor
4. alex
Luni, 24 Martie 2008 15:15
| Raspunde la comentariu
3. Anonim
Marti, 18 Martie 2008 14:35
2. Radu
Marti, 18 Martie 2008 12:24
1. Lucian
Marti, 18 Martie 2008 10:29
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Principalele 20 de locuri ale planetei ameninţate de încălzirea globală
Joi, 15 Mai 2008 19:55Temperaturile devin din ce în ce mai ridicate în fiecare an iar acest lucru înseamnă că vom vedea schimbări dramatice pe planetă. Pentru câteva zone norocoase, aceste schimbări vor fi în bine,...

Campania Reciclatorii exportată în Slovenia - VEZI VIDEO
Joi, 15 Mai 2008 18:22Spotul Reciclatorii, parte a unui program intern de reciclare a hârtiei al agenţiei de publicitate Odyssey, a atras atenţia nu numai tinerilor care l-au vizionat pe MTV, Utv sau YouTube ci şi unui...

Mars foloseşte energie de la groapa de gunoi
Joi, 15 Mai 2008 17:51Producătorul Mars Snack Foods va folosi energia generată din gazul emis de gropile de gunoi pentru operaţiunile sale, informeazaăGreenBiz. Este cea de-a doua companie din domeniul alimentar, în...

Edward Norton a promovat clădirile verzi la Washington
Joi, 15 Mai 2008 17:12Actorul Edward Norton a ţinut un discurs la Washington DC despre clădirile verzi şi despre cum acestea, alături de politici mai bune în domeniul construcţiilor, pot reduce consumul de energie şi...

UE cere operatorilor industriali să-şi înregistreze substanţele chimice - VEZI VIDEO
Miercuri, 14 Mai 2008 18:02Termenul limită pentru înregistrarea substanţelor chimice se apropie. "Preînregistrarea" substanţelor, în perioada 1 iunie - 1 decembrie, le dă importatorilor şi producătorilor...

Economie la aer condiţionat în Hong Kong
Miercuri, 14 Mai 2008 17:52Hong Kong a economisit 70 milioane de kilowaţi pe oră prin oprirea aparatelor de aer condiţionat, în timpul verii, la 25,5 grade Celsius în clădirile guvernamentale, anunţă oficialii, citaţi de...


Cele mai importante stiri
Imagini în exclusivitate din oraşul Dujiangyan, grav afectat de cutremurul din China
Joi, 15 Mai 2008 22:50Bilanţul cutremurului din China ar putea depăşi 50.000 de morţi, a anunţat agenţia Xinhua, citând guvernul de la Beijing, relatează AFP. Alţi 65.000 de oameni sunt răniţi, dintre care 10.000...

Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine?
Astazi, ora 00:27Este vorba despre semafoare aflate pe bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru şi Nicolae Bălcescu. Celelalte 120 de semafoare "inteligente", care acoperă şi porţiunea cuprinsă...

VIDEO / Suporterii lui Glasgow Rangers au devastat centrul oraşului Manchester
Joi, 15 Mai 2008 23:45Suporterii scoţieni au sosit la Manchester pentru a asista la finala Cupei UEFA, care s-a disputat între echipa lor de club şi gruparea rusă Zenith Sankt-Petersburg, însă majoritatea nu aveau bilet...

- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită"
- Miron Mitrea susţine că PD-L foloseşte DNA în lupta politică
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni
- Un comisar al IGPR a fost reţinut pentru fapte de corupţie
Cele mai recente stiri
Mobilier de 1,4 milioane euro pentru noul Economat al lui Vanghelie
Astazi, ora 05:38Firma Consiliului local sector 5, Economat sector 5, vrea să utileze magazinul săracilor de pe Calea Ferentari, aflat acum în construcţie, cu mobilier în valoare de 1.400.000 de euro, sumă cu...

"Cântarea României" – ultima ediţie
Astazi, ora 04:52Românii sunt invitaţi să participe la crearea unui muzeu al comunismului, cu obiecte, poveşti şi imagini care datează din perioada roşie. Muzeul Ţăranului Român organizează, la Sala...

Andreea Raicu: Romanian Fashion Week
Astazi, ora 04:16Între două repetiţii dinaintea marii finale Megastar am tras o fugă la Iaşi la Romanian Fashion Week. Aşa arătau şi culisele şi scena. Vezi foto

- Dalia Octavia Puşcă: Ţăranii nu se simt ofensaţi?
- Pavel Lucescu: Şi dacă doctorul?
- Corina Creţu: Intervenţia în plen asupra Raportului privind misiunile de observare a alegerilor
- Traian Ungureanu: La ce bun "la ce bun"?
Cele mai CITITE
- Isabella Rossellini joacă în Green Porno - VEZI VIDEO (1333)
- Topirea calotelor glaciarea a dus la apariţia ursului... grolar - FOTO (1143)
- Brazilienii şi indienii sunt cei mai verzi consumatori din lume, americanii - la coada listei (488)
- China mută peste 20.000 de oameni pentru a proteja mediul (419)
- Palatul Parlamentului - De la consumator la producător de energie (331)

Cele mai VOTATE
- Topirea calotelor glaciarea a dus la apariţia ursului... grolar - FOTO (3.8/5)
- 1 milion de britanici vor lucra în industria verde peste două decenii (2/5)
- Isabella Rossellini joacă în Green Porno - VEZI VIDEO (1.08/5)
- 16 porci pitici au fost eliberaţi în statul indian Assam (0/5)
- Primul parc natural din judeţul Ilfov (0/5)

Cele mai COMENTATE
- Principalele 20 de locuri ale planetei ameninţate de încălzirea globală (1)
- 16 porci pitici au fost eliberaţi în statul indian Assam (1)
- Palatul Parlamentului - De la consumator la producător de energie (1)
- Primul parc natural din judeţul Ilfov (0)
- Până în 2030 unul din patru americani va lucra în domeniul energiilor verzi (0)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 26 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 16.05 | 17.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 24 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 24 °C | 26 °C |
| Constanţa | 20 °C | 27 °C |
| Europa | 16.05 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 15 °C | |
| Madrid | 19 °C | |
| Moscova | 10 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 20 °C | |
Curs valutar
Joi, 15 Mai 2008 06:03
Paritate: 1 EUR = 1.5495 USD
| 1 EUR | 3.6645 RON |
| 1 USD | 2.365 RON |
| 1 GBP | 4.6025 RON |
| 1 CHF | 2.242 RON |
| 100 HUF | 1.467 RON |
| 100 JPY | 2.2499 RON |
| 1 BGN | 1.8736 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








