"Nu doresc înlăturarea lui Tăriceanu nici din funcţia de preşedinte PNL, nici de la şefia Guvernului", a declarat ieri la Sibiu, Theodor Stolojan. Fostul lider liberal crede că România nu-şi permite să schimbe guvernarea sau să facă schimbări politice majore în acestă vară.

Theodor Stolojan a fost ieri în vizită la organizaţile liberale din teritoriu pentru a afla daca sunt mulţumite de managementul politic practicat de actuala conducere a partidului.

Fostul lider liberal nu s-a ferit să recunoască totuşi că îşi doreşte în continuare o fuziune cu Partidul Democrat, dar nu ştie când va fi posibil acest lucru. El pune această incertitudine pe seama tensiunilor din Alianţă din ultima perioadă.