Partida Rapid - Mlada, contând pentru Grupa G a Cupei UEFA, s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Mlada a condus prin golul înscris de Rajnoch în minutul 42, dar Marius Constantin a egalat în minutul 50.
Declaraţii după meci:
Marius Măldărăşanu: "A fost un meci fantastic, cu ocazii extraordinare de ambele părţi. În prima repriză, cehii ne-au surprins de mai multe ori pe contraatac, dar Coman ne-a scos. În a doua repriză, s-au inversat rolurile, păcat că nu am şi marcat. Ultimul meci, cel cu Panathinaikos, va fi decisiv pentru noi."
Daniel Coman: "Am fost tot timpul peste ei, mare păcat că nu am câştigat! Am avut foarte multe ocazii, dar nimic nu mai contează acum, când nu am câştigat."
George Copos: "Suntem condamnaţi să câştigăm la Atena. Nu pot să le reproşez nimic băieţilor pentru că au făcut un joc excelent. Ăsta este fotbalul. E nedrept! Îl urăsc!"
Jean Valvis: "Îmi pare rău că am ratat o şansă atât de importantă, dar rămâne să ne jucăm calificarea la Atena. Va fi foarte greu, pe un stadion cu 80.000 de suporteri fanatici, toţi îmbrăcaţi în verde."
Răzvan Lucescu: "Arbitrajul de la acest meci a fost execrabil, este ruşinos ce a făcut arbitrul, pe teren. Băieţii au reacţionat extraordinar în cea de a doua repriză. Chiar le-am spus la pauză să fie liniştiţi şi să îşi închipuie că rezultatul este 0-0. Am fost altădată şi în situaţii mai dificile. Nu fac calcule, dar pot spune că avem şansa noastră, fiindcă depindem de noi pentru a obţine calificarea."
Costin Lazăr: "Am făcut o a doua repriză extraordinară şi, cu puţin noroc, am fi câştigat. Dacă stăm să gândim la rece este un rezultat echitabil. La Atena vom juca sub o presiune fantastică, dar trebuie să câştigăm."
Vasile Maftei: "Am făcut o primă repriză mai slabă, dar la pauză ne-am liniştit, ne-am adunat şi puteam chiar să şi câştigăm. Portarii au fost cei mai buni oameni de pe teren. Trebuie neapărat să câştigăm la Atena, ca să ne calificăm în primăvara europeană."
AICI - Cronica meciului Rapid - Hapoel şi clasamentul grupei.
AICI - Rapid - Mlada: GALERIE FOTO
Rapid va juca, joia viitoare, ultimul meci din Grupa G a Cupei UEFA, în deplasare, cu Panathinaikos Atena.
GRUPELE CUPEI UEFA: Rezultatele meciurilor de joi
GRUPELE CUPEI UEFA: Rezultate, program şi clasamente
DECLARAŢII după meciul Rapid - Mlada 1-1
Vineri, 24 Noiembrie 2006 01:11
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea.net
Pe aceeasi tema
- George Copos este mulţumit de ultimele rezultate ale Rapidului
Sambata, 18 Noiembrie 2006 18:44 - Maftei: Pentru RAPID jocul cu Mlada este vital
Marti, 21 Noiembrie 2006 19:42 - Căpitanul lui MLADA: În meciul cu Rapid se va decide locul trei în grupă
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 16:28 - GALERIE FOTO: Rapid - Mlada 1-1
Vineri, 24 Noiembrie 2006 01:51 - Adversarele echipelor româneşti din cupele europene au meciuri interesante
Duminica, 26 Noiembrie 2006 08:20 - Rapid-FC Naţional 2-1, în etapa a 17-a a Ligii I
Duminica, 26 Noiembrie 2006 21:20 - Cupa UEFA: Programul meciurilor de joi
Marti, 28 Noiembrie 2006 14:53
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Raţ şi Zicu sunt trişti că România nu a putut învinge Franţa după ce a condus cu 2-0
Duminica, 12 Octombrie 2008 22:52Egalul cu Franţa de la Constanţa, scor 2-2 le-a lăsat un gust amar românilor. Cu toate acestea, fundaşul stânga tricolor, Răzvan Raţ şi atacantul dinamovist, Ianis Zicu susţin că după acest joc România este în creştere.
Politehnica Iaşi-Farul Constanţa 2-1, într-o restanţă din etapa a 5-a
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:28Politehnica Iaşi a câştigat, astăzi, scor 2-1, partida restantă din etapa a 5-a cu Farul Constanţa, deşi a fost condusă cu 1-0 încă din minutul 3.
Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor
Duminica, 12 Octombrie 2008 20:59Echipa de handbal masculuin, Steaua MFA, a obţinut prima victorie în Grupa E a Ligii Campionilor împotriva slovenilor de la RK Cimos Koper, cu scorul de 28-26.
Constantina Diţă Tomescu a ocupat locul 4 la Maratonul de la Chicago
Duminica, 12 Octombrie 2008 19:48Atleta Constantina Diţă Tomescu, campioana olimpică de la Beijing, a trecut, astăzi, a patra linia de sosire la Maratonul de la Chicago, fiind cronometrată cu două ore, 30 de minute şi 57 de secunde, informează site-ul oficial al...
Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:51Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a anunţat astăzi, că Mirel Rădoi se va transfera în iarnă la Internazionale Milano, fiind convins că în urma întâlnirii dintre jucător şi Jose Mourinho, petrecută la un hotel din...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (5101)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (1049)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (751)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (711)
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala (526)
Cele mai VOTATE din Sport
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (3,76/5)
- Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor (3,72/5)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3,72/5)
- Gheorghe Hagi: Acest egal este un rezultat bun (3,72/5)
- Insulele Feroe-Austria 1-1, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010 (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (40)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (22)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (5)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (3)
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: Tăriceanu şi Piţurcă: doi fraţi pătaţi. Bonus: blogul lui Becali
- Eugen Istodor: Luca's Stuff: South Park - clasamente, personaje, preferinţe
- Cristian Pătrăşconiu: Doi unguri oarecum români
- Gigore Cartianu: Alba-neagra, alb şi negru
- Ioana Lupea: Refacerea Alianţei D.A.
- Mihai Palşu: Felix Turnătorul murdăreşte familia
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










