Partida FC Bruges - Dinamo, contând pentru Grupa B a Cupei UEFA, s-a terminat la egalitate, scor 1-1. În minutul 33 Niculescu a reuşit să înscrie, după o centrere venită de la denis Şerban. Belgienii au egalat în minutul 62, printr-un penalty executat de Vermant.
Declaraţii după meci:
Mircea Rednic: "Am fi meritat victoria la câte ocazii am am avut în acest meci. Golul lor a fost unul nemeritat. Trebuie să gestionăm foarte bine meciul următor din Cupa UEFA, cu Leverkusen. Dinamo nu ştie să se apere sau o face atacând. Nu pot decât să fiu mândru de aceşti băieţi".
Cătălin Munteanu: "A fost un rezultat bun şi cred că puteam câştiga. Cred că Beşiktaş este o echipă mai bună decât Bruges, care nu a putut să câştige pe teren propriu, cu aportul publicului."
Ionel Dănciulescu: "A fost un rezultat bun. Trebuie să ne concentrăm pentru meciul cu Leverkusen, unde vrem să obţinem calificarea şi ne stă la îndemână să obţinem un rezultat bun."
George Galamaz: "Mă bucur de rezultat şi sunt foarte fericit că am contribuit şi eu la obţinerea acestui punct."
Cristi Borcea: "Voiam mai mult de la această partidă şi credeam că putem învinge."
Dumitru Dragomir: "Nu mă aşteptam ca Dinamo să ia vreun punct de la Bruges."
Vasile Turcu: "Se poate spune că Bruges a jucat în 14 şi nu trebuia să le acorde penalty. A fost japcă pe faţă! Arbitrii au tras clar cu ei. Vreau să felicit echipa şi pe Mircea Rednic. Se vede că suntem o familie."
Florin Răducioiu: "Trebuie câştigat meciul cu Leverkusen, pentru că Dinamo merită să câştige. Păcat de ocazia pe care au ratat-o la Bruges."
AICI - Cronica meciului FC Bruges - Dinamo şi clasamentul grupei.
Dinamo va juca, miercurea viitoare, penultimul meci din Grupa B a Cupei UEFA, acasă, cu Leverkusen.
GRUPELE CUPEI UEFA: Rezultatele meciurilor de joi
GRUPELE CUPEI UEFA: Rezultate, program şi clasamente
DECLARAŢII după meciul FC Bruges - Dinamo 1-1
Vineri, 24 Noiembrie 2006 01:23
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- CRISTI BORCEA: Am fost pentru prima dată suporterul Stelei!
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 14:07 - Presa BELGIANĂ a ignorat sosirea lui Dinamo la Bruges
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 16:04 - FANII dinamovişti nu au fost lăsaţi să cumpere bilete la Bruges
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 23:31 - DINAMOVIŞTII s-au antrenat pe o ploaie torenţială
Joi, 23 Noiembrie 2006 00:05 - Gazzetta dello Sport scrie despre incidentele provocate de suporterii dinamovişti
Sambata, 25 Noiembrie 2006 15:20 - Adversarele echipelor româneşti din cupele europene au meciuri interesante
Duminica, 26 Noiembrie 2006 08:20 - Dinamo pregăteşte o dublă sărbătoare
Luni, 27 Noiembrie 2006 21:28 - Cupa UEFA: Programul meciurilor de miercuri
Marti, 28 Noiembrie 2006 14:46 - Dinamo - Bayer Leverkusen 2-1 - Dinamo s-a calificat în primăvara europeană!
Miercuri, 29 Noiembrie 2006 16:54
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mircea Lucescu este convins că România va face o partidă bună cu Franţa
Astazi, ora 18:50Uitat de fiecare dată de Mircea Sandu când naţionala o ducea greu, Mircea Lucescu dă aripi tricolorilor înaintea jocului cu Franţa. Nu vom pierde, iar un egal este binevenit!, spune antrenorul lui Şahtior. Lucescu cel mare îi...
Marian Iancu cere DNA anchetarea depunctării fostei sale echipe
Astazi, ora 16:37Războiul dintre Marian Iancu şi italianul Claudio Zambon nu s-a încheiat. Fostul patron al lui FC Timişoara a fost astăzi la sediul DNA şi a pus pe masa procurorilor mai multe documente în sprijinul acuzaţiilor de fraudă pe care...
Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească"
Astazi, ora 15:51Chiar dacă este pauză competiţională şi mai sunt două săptămâni până la derby-ul cu CFR Cluj, Mircea Rednic a pus tunurile pe adversari şi îl critică pe antrenorul campioanei, italianul Trombetta.
Galamaz: "Îmi doresc să rămân în vederile selecţionerului"
Astazi, ora 15:04După înfrângerea suferită de Unirea Urziceni pe teren propriu în faţa celor de la Poli Iaşi, 0-1, singurul care a avut motive de bucurie a fost George Galamaz. Motivul? Convocarea în premieră la echipa naţională, pentru...
Lăcătuş va participa la un meci caritabil, alături de nume grele precum Baggio, Şevcenko, Van Basten sau Ronaldinho
Astazi, ora 12:26Marius Lăcătuş se întoarce pe "Artemio Franchi". De data aceasta nu va mai fi adversar al fostei sale echipe, ci chiar va evolua în tricoul Fiorentinei, într-un amical cu scopuri caritabile. Printre fostele glorii ale fotbalului...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (3102)
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (1974)
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO (843)
- Cupa UEFA: Componenţa celor 8 grupe (687)
- Ioan Andone: "Şi dacă aş vrea să antrenez Rapidul, tot nu am voie" (398)
Cele mai VOTATE din Sport
- Lăcătuş va participa la un meci caritabil, alături de nume grele precum Baggio, Şevcenko, Van Basten sau Ronaldinho (3.96/5)
- Colţescu: Nu am nicio problemă, poate au cei care au chemat poliţia şi salvarea (3.88/5)
- Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească" (3.8/5)
- Sorana Cârstea işi doreşte ca într-un an să ajungă în Top Ten WTA (3.8/5)
- Ioan Andone: "Şi dacă aş vrea să antrenez Rapidul, tot nu am voie" (3.8/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (19)
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (2)
- Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian
- Un avion american de luptă a fost forţat să aterizeze pe un aeroport iranian
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Preşedintele D.Medvedev anunţă noi credite pentru susţinerea băncilor
- Standardul românilor bogaţi: O vilă de lux, neapărat o casă de vacanţă, totul asezonat cu o maşină scumpă şi un elicopter
- Motorola lansează telefonul Motozine ZN5
- Şase mari bănci centrale îşi coordonează operaţiunile de refinanţare
- UE urcă plafonul minim de garantare a depozitelor pentru populaţie la 50.000 euro
- Un sârb publică o carte de bucate cu un unic ingredient de bază: testiculele
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











