Singurul acuzat până acum în legătură cu atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, marocanul Mounir Motassadeq, a fost eliberat. Decizia a fost luată de Curtea de Apel din Hamburg ca urmare a unei hotărâri a Curţii Constituţionale germane. Marocanul în vârstă de 31 de ani a fost condamnat anul trecut în luna august la şapte ani de închisoare.

Mounir Motassadeq avea legături strânse cu piloţii avioanelor care au intrat în Turnurile Gemene la New York la 11 septembrie 2001. Iniţial, procurorii au cerut ca Mounir Motassadeq să fie condamnat la cincisprezece ani de închisoare pentru legăturile sale cu organizaţiile teroriste şi pentru complicitate la unul dintre cele mai sângeroase atentate din istorie.

Însă instanţa de judecată a considerat că nu există dovezi suficiente pentru al doilea capăt de acuzare, deoarece Motassadeq era doar un membru nu foarte important al grupului radical de studenţi arabi coordonat de Mohamed Atta, care a condus un avion către unul dintre turnurile de la World Trade Center din New York.

Unele dovezi ulterioare au sugerat că marocanul nu a jucat un rol important în cadrul atentatelor de la New York întrucât liderii Al-Qaida au considerat că nu este suficient de pregătit pentru aşa ceva. Curtea Constituţională germană a dat publicităţii o declaraţie în care informează despre recursul pe care l-a primit din partea acuzatului, care va aştepta în libertate noul verdict al curţii care l-a condamnat.