Comisia de Disciplină de la Penitenciarul Rahova va face publică decizia în cazul doctorului Constantin Tănăsescu abia peste 2 zile. Membrii comisiei au dezbătut miercuri mai bine de patru ore situaţia medicului şi au decis să-i dea o sancţiune disciplinară, pentru eliberarea controversatei adeverinţe medicale, care se pare că a stat la baza eliberării lui Omar Hayssam.
Hotărârea Comisiei va trebui, însă, aprobată de directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Constantin Tănăsescu a declarat că nu a ştiut că membrii comisiei se vor întruni miercuri. Mai mult, Tănăsescu spune că oricum nu-l interesează decizia, deoarece el se consideră în continuare nevinovat.
"Eu nu am ştiut nimic. Nici eu, nici avocaţii mei. Treaba lor, pot să ia orice decizie vor. Am mai spus că sunt nevinovat", a răspuns din nou ziariştilor medicul Constantin Tănăsescu.
"Funcţie de decizia pe care o ia comisia, dacă mai aud de adeverinţa care a dus la eliberarea lui Hayssam, vor mai pica şi alte capete în ţara asta, eu sunt nevinovat", a avertizat Tănăsescu.
Tănăsescu este cercetat sub acuzaţia de fals în înscrisuri oficiale şi de complicitate la fuga din ţară a omului de afaceri sirian. Sesizarea a fost făcută la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti de către ministrul Monica Macovei. Medicul Tănăsescu a fost chemat la şapte audieri, dar s-a prezentat doar la două.




DECIZIE DISCIPLINARĂ ÎN CAZUL LUI TĂNĂSESCU
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- NOI AUDIERI ÎN CAZUL OMAR
- CAZUL HAYSSAM
- SINDROMUL HAYSSAM
- DAUNE DE MILIOANE
- Dosarul medicului Tănăsescu, mutat la DIICOT
Comentariile cititorilor
| Toate comentariile
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un poliţist din Cluj-Napoca a fost reţinut în timp ce lua mită
Astazi, ora 09:54Agentul şef Petre Vălean era angajat al Serviciului de Permise auto şi Înmatriculări Cluj. El este cercetat împreună cu patronul unei firme auto pe motiv că facilitau înmatricularea de...

Nepotul lui Nuţu Cămătaru, la un pas de a fi escrocat de reţeaua care păcălea bătrâni în Sectorul 5
Astazi, ora 13:56În momentul în care au aflat că este nepotul lui Nuţu Cămătaru, membrii reţelei l-au obligat pe cel care a încercat să-l înşele pe Călin Mihai să-i returneze acestuia suma de 4.000 de...

Persoanele reţinute de DNA la Cluj pentru înmatriculări fără taxa auto au fost arestate
Joi, 15 Mai 2008 21:51Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Cluj. Surse judiciare au declarat că cei doi ar fi prejudiciat statul român, prin activitatea lor infracţională, cu circa 270.000 de lei. ...

Un manager de spital din Iaşi, demis miercuri, dă în judecată Ministerul Sănătăţii
Astazi, ora 00:11Doctorul Anca Trifan, unul din cei 32 de manageri de spital demişi miercuri, a anunţat joi că va contesta în justiţie decizia Ministerului Sănătăţii de a o înlătura din funcţie în urma...

Un comisar al IGPR a fost reţinut pentru fapte de corupţie
Astazi, ora 10:21Comisarul Mircea Moraru este acuzat de patru colegi că nu ar fi semnat actele pentru deplasări dacă aceştia nu i-ar fi dat cel puţin un sfert din suma alocată. Practic, contabilul le...

CSM face anchetă după declaraţiile lui Gigi Becali împotriva DNA
Astazi, ora 11:55Preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu, a cerut inspecţiei judiciare, joi, să facă o anchetă privind afirmaţiile denigratoare făcute de finanţatorul Stelei, Gigi Becali, împotriva procurorilor...


Cele mai importante stiri
Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Astazi, ora 14:09Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

Nou mesaj de la Bin Laden: Vom continua lupta pentru eliberarea Palestinei
Astazi, ora 13:44De curând, reţeaua teroristă Al-Qaida ameninţă că va organiza atentate în timpul campionatului european de fotbal care va începe luna următoare în Austria şi Elveţia, a declarat un înalt...

Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine?
Astazi, ora 00:27Este vorba despre semafoare aflate pe bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru şi Nicolae Bălcescu. Celelalte 120 de semafoare "inteligente", care acoperă şi porţiunea cuprinsă...

- Bâtrânii, victimele funcţionarilor publici corupţi - Cum comentaţi noua escrocherie imobiliară?
- Ministerul Public a primit o somaţie de plată pentru sporurile procurorilor
- Curtea de Apel judecă azi recursul făcut de Csibi Istvan
- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită"
Cele mai recente stiri
Nepotul lui Nuţu Cămătaru, la un pas de a fi escrocat de reţeaua care păcălea bătrâni în Sectorul 5
Astazi, ora 13:56În momentul în care au aflat că este nepotul lui Nuţu Cămătaru, membrii reţelei l-au obligat pe cel care a încercat să-l înşele pe Călin Mihai să-i returneze acestuia suma de 4.000 de...

Cristiano Ronaldo: După finala Champions League vorbim despre viitorul meu
Astazi, ora 14:13Cristiano Ronaldo a declarat pentru o televiziune spaniolă că se simte bine la Manchester, dar că ia în calcul şi un transfer în Spania. Portughezul a spus însă că va vorbi despre acest lucru...

Nou mesaj de la Bin Laden: Vom continua lupta pentru eliberarea Palestinei
Astazi, ora 13:44De curând, reţeaua teroristă Al-Qaida ameninţă că va organiza atentate în timpul campionatului european de fotbal care va începe luna următoare în Austria şi Elveţia, a declarat un înalt...

- Festivalul de la Cannes: şase staruri joacă poker pe un milion de dolari
- Eva Longoria, mândră de apariţiile ei "împănate"
- Evangeline Lilly, mai degrabă zgârcită decât economă
- Copa Libertadores: Reprezentantele Ecuadorului şi Mexicului sunt foarte aproape de careul de aşi
Cele mai CITITE
- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită" (2876)
- Anton Doboş, preşedintele Universitatea Cluj, este urmărit penal de procurorii DNA (2844)
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni (2001)
- CSM face anchetă după declaraţiile lui Gigi Becali împotriva DNA (1656)
- Tânărul arestat pentru lovirea jandarmului clujean rămâne în arest (1626)

Cele mai VOTATE
- CSM face anchetă după declaraţiile lui Gigi Becali împotriva DNA (3.92/5)
- Un poliţist din Cluj-Napoca a fost reţinut în timp ce lua mită (3.84/5)
- Tânărul arestat pentru lovirea jandarmului clujean rămâne în arest (3.68/5)
- CEDO: Amenzile contravenţionale din România încalcă drepturile omului (3.64/5)
- Persoanele reţinute de DNA la Cluj pentru înmatriculări fără taxa auto au fost arestate (3.52/5)

Cele mai COMENTATE
- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită" (66)
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni (15)
- HotNews: Tudor Chiuariu a acordat prime la Ministerul de Justiţie de aproape 3 milioane de lei (13)
- Ioan Avram Mureşan afirmă că denunţătorul său ar fi fost colaborator al "Doi şi un sfert" (8)
- Corneliu Iacobov a fost achitat în dosarul RAFO Oneşti (7)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 17.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 25 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 22 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 26 °C |
| Constanţa | 22 °C | 27 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 14 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 17 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
Joi, 15 Mai 2008 14:16
Paritate: 1 EUR = 1.5495 USD
| 1 EUR | 3.6645 RON |
| 1 USD | 2.365 RON |
| 1 GBP | 4.6025 RON |
| 1 CHF | 2.242 RON |
| 100 HUF | 1.467 RON |
| 100 JPY | 2.2499 RON |
| 1 BGN | 1.8736 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







