Comisarul Dragoş Şotrin, arestat acum două zile pentru 20 de zile sub acuzaţia de luare de mită, contestă decizia instanţei prin care a fost privat de libertate. Şotrin a declarat recurs împotriva mandatului de aresare preventivă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa astăzi în legătură cu acest caz.

Şotrin a fost reţinut de procurorii DNA pentru că ar fi cerut şi primit mită 20 de mii de Euro de la un om de afaceri pe care îl cerceta. În acelaşi dosar a fost reţinut şi comisarul Florian Manda, însă judecătorii au dispus cercetarea lui în stare de libertate.

Conform încheierii de şedinţă redactată de judecătorii Curţii de Apel, cei doi comisari au fost denunţaţi de Petre Pena, administrator la societatea Penarom SA din Ploieşti. Bărbatul le-a spus procurorilor că Florian Manda şi Dragoş Şotrin, trimişi de Parchetul General să ridice documente contabile de la firmele lui, ar fi pretins 20.000 de euro pentru a nu lua actele defavorabile.

Procurorii DNA au audiat-o ca martor în dosar şi pe procuroarea Alina Bica, şefa Secţiei de macrocriminalitate din Parchetul General, cea care avea în lucru dosarul în care se făceau verificările legate de societatea Penarom.