Tribunalul Vrancea a amânat pentru începutul săptămânii viitoare decizia în cazul înlocuirii lui Marian Oprişan la şefia Consiliului Judeţean cu Eduard Lambrino. Marian Oprişan susţine că va convoca o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean pentru deblocare situaţiei actuale. Preşedintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru spune, însă, că la şedinţă vor participa şi consilierii alianţei, care vor vota din nou eliberarea din funcţie a lui Marian Oprişan.
Joi, Prefectura Vrancea a decis că hotărârile adoptate de Consiliului Judeţean, privind înlăturarea din funcţie a lui Marian Oprişan, nu îndeplinesc condiţiile legale de validare pentru a fi considerate acte administrative.
Conform adresei emise de prefect, legalitatea documentelor nu s-a putut acorda, întrucât actele întocmite de consilierii judeţeni nu au numărul de înregistrare necesar identificării actelor.
În aceste condiţii, prefectul de Vrancea a considerat că documentul de eliberare din funcţie a lui Marian Oprişan este nul.
Registrul în care trebuie înscrise documentele se află la Consiliul Judeţean, mai precis chiar în biroul preşedintelui Marian Oprişan.
Marian Oprişan a fost demis din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea în 27 septembrie, de consilierii judeţeni.
Eduard Lambrino a fost desemnat înlocuitorul lui Marian Oprişan.
Consilierii judeţeni care au luat această decizie au considerat că Oprişan a adus prejudicii de imagine Consiliului judeţean după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru deturnare de fonduri.
Şedinţa a avut loc într-o altă sală decât cea obişnuită, pentru că Marian Oprişan a refuzat să le pună la dispoziţie sala de şedinţe la consiliului.
Marian Oprişan a declarat că şedinţa în care s-a decis demiterea sa a fost ilegală.
În aceeaşi zi, deputatul PNL de Vrancea Nini Săpunaru a declarat pentru NewsIn că baronul PSD a închis registratura pentru a nu permite înregistrarea deciziei consilierilor locali de eliberare din funcţie.
Cazul Oprişan dezbină Alianţa. Deputatul liberal Nini Săpunaru spune că delegaţia permanentă a PNL Vrancea ar putea decide, sâmbătă, ruperea protocolului cu PD. Mai mult, Nini Săpunaru acuză PD că a făcut o înţelegere cu PSD şi de aceea prefectul de Vrancea, Ion Oprea, l-a reînscăunat de Oprişan.
"Aşa-zisul aviz negativ al prefectului Oprea este argumentat pe lipsa ştampilei consiliului judeţean, încuiată la Oprişan în birou, precum şi pe neacordarea de numere hotărârilor adoptate din registrul special al CJ, şi acesta încuiat în biroul lui Oprişan", şi-a argumentat Săpunaru critica la adresa deciziei prefectului de a nu valida decizia consilierilor locali.
FOTO: Marian Oprişan (PSD) şi Eduard Lambrino (PNL), în sala de judecată a Tribunalului din Focşani, judeţul Vrancea
Ţi-a plăcut articolul? DECIZIE AMÂNATĂ LA VRANCEA
Joi, 12 Octombrie 2006 12:53
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- CJ ÎI JUDECĂ PE CONSILIERI
Vineri, 29 Septembrie 2006 17:11 - BĂTĂLIA PENTRU VRANCEA
Sambata, 30 Septembrie 2006 21:42 - OPRIŞAN CONDUCE FĂRĂ CARNET
Luni, 02 Octombrie 2006 08:57 - RĂZBOIUL DIN VRANCEA CONTINUĂ
Luni, 02 Octombrie 2006 08:57 - OPRIŞAN CONTRAATACĂ
Luni, 09 Octombrie 2006 18:51 - MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
Sambata, 14 Octombrie 2006 14:11 - Oprişan rămâne preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea
Luni, 16 Octombrie 2006 14:36 - Se caută soluţii de compromis în Vrancea- Marian Oprişan vrea referendum
Sambata, 21 Octombrie 2006 06:07 - Liderii politici din Vrancea au ajuns la un consens
Marti, 00 0000 00:00
Comentariile cititorilor
4. Costi
Sambata, 14 Octombrie 2006 12:27
| Raspunde la comentariu
3. Antonio-Leonte Kilb
Joi, 12 Octombrie 2006 20:19
2. Apreutesei Maricica
Joi, 12 Octombrie 2006 16:17


1. Pacalici
Joi, 12 Octombrie 2006 14:30
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Politicienii discută variantele de guvernare la restaurante selecte din Bucureşti
Joi, 04 Decembrie 2008 22:38Ultima modă printre politicienii care se luptă pentru putere în parlament şi în guvern sunt întâlnirile la o masă bună, la restaurant select din Capitală. Pentru că, până la urmă, politica trece prin stomac, iar...
Realitatea te priveşte - Partidele parlamentare sunt aşteptate, astăzi, la Cotroceni, pentru consultări
Astazi, ora 01:59Preşedintele Traian Băsescu începe, astăzi, la Cotroceni, consultările pentru formarea noului Guvern şi lansează un semnal - "PSD este câştigătorul moral al alegerilor parlamentare, în timp ce PD-L este câştigătorul de...
Realitatea zilei: Adrian Năstase: "Formula PSD - PD-L îi va conveni preşedintelui Băsescu în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor."
Joi, 04 Decembrie 2008 22:46"Formula PSD - PD-L îi va conveni preşedintelui Traian Băsescu, nu neapărat pentru a rezolva problemele foarte serioase ale crizei, ci, mai ales, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor pentru că, în momentul în...
Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
Joi, 04 Decembrie 2008 21:40Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat în această seară că Biroul Permanent al liberalilor a decis în unanimitate că va participa la guvernare dacă "va avea garanţie solidă că va avea rol hotărâtor pentru...
Viorel Hrebenciuc are parte de reproşuri în PSD pentru negocierile cu liberalii
Joi, 04 Decembrie 2008 21:29Negociatorul en titre al PSD, Viorel Hrebenciuc, trece printr-o perioadă neagră. Pe de o parte, partidul îi reproşează ratarea unei alianţe cu PNL, dar şi pierderea unor voturi, pe de altă parte, Hrebenciuc se vede oarecum exclus...
Cele mai CITITE din Politică
- Cine face viitorul Guvern al României (8960)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (6009)
- Preşedintele Băsescu a invitat, vineri, partidele parlamentare la consultări, la Cotroceni (5459)
- Foştii parlamentari Marius Marinescu şi Anca Constantinescu au ajuns vedete la CNN (5420)
- Realitatea zilei: Adrian Năstase: "Formula PSD - PD-L îi va conveni preşedintelui Băsescu în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor." (4995)
Cele mai VOTATE din Politică
- Vanghelie: PSD poate rămâne în opoziţie până la alegerile prezidenţiale (3.92/5)
- Preşedintele Băsescu a invitat, vineri, partidele parlamentare la consultări, la Cotroceni (3.48/5)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (3.2/5)
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (3.04/5)
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor (3/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (144)
- Preşedintele Băsescu a invitat, vineri, partidele parlamentare la consultări, la Cotroceni (64)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (57)
- Cine face viitorul Guvern al României (53)
- Tăriceanu: PNL nu va face compromisuri pentru a rămâne la putere şi va continua parteneriatul cu UDMR (52)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Joi, 04 Decembrie 2008 22:02Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat în această seară că va merge mâine la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3.8431 RON |
| 1 USD | 3.0494 RON |
| 1 GBP | 4.4296 RON |
| 1 CHF | 2.5042 RON |
| 100 HUF | 1.4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











