Organizaţia sectorului 1 din care făcea parte Remeş a hotărât, miercuri, cu majoritate de voturi, ca fostul ministru al Agriculturii să plece din partid cel puţin un an.

Vlad Moisescu, preşedinte al PNL sector 1, a declarat pentru Realitatea TV: "Cu o majoritate de 17 voturi şi 1 împotrivă, votul fiind secret, chiar dacă colegul a vrut să îşi justifice votul susţinând că după părerea lui ar trebui exclus, domnul Remeş a fost suspendat pe o perioadă de un an de zile. N-am mers pe excludere, deoarece excluderea se face doar când este o sentinţă definitivă şi irevocabilă".

Decebal Traian Remeş poate contesta suspendarea la Comisia de etică şi arbitrj a PNL. Suspendarea vine după ce acesta a demisionat din funcţia de ministru al Agriculturii, la cererea premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Postul public de televiziune a difuzat săptămâna trecută, în "Jurnalul TVR", mai multe înregistrări audio şi video din care reiese că Decebal Traian Remeş primeşte un plic în care se presupune că s-ar afla suma de 15.000 de euro.