Premierul şi miniştrii se vor reuni în şedinţă chiar la începutul săptămânii viitoare pentru a aproba Hotărârile de Guvern fără de care noile ministere ale Cabinetului Boc 4 nu pot funcţiona.
Până acum au primi undă verde doar trei ministere, din 15.
Este nevoie de aceste Hotărâri pentru că denumirea multor ministere a fost schimbată, altele au dispărut, iar multe din instituţii au fost comasate. O altă problemă stringentă este deblocarea programului "Prima Casă". Fondul de Garantare a anunţat băncile că nu mai primeşte nici un dosar de credit de la 1 ianuarie 2010 pentru că nu există cadrul legal pentru funcţionarea programului şi în 2010.
Guvernul trebuie să stabilească normele de aplicare şi pentru acest an. Jumătate din banii alocaţi acestui program este neutilizată. Tot pe lista priorităţilor guvernanţilor se află şi Legea Pensiilor prin care premierul Emil Boc vrea să eliminile pensiile de lux. Actul normativ este gata de anul trecut, când Guvernul a vrut să şi-l asume în Parlament, dar nu a mai apucat pentru că a fost demis prin moţiune de cenzură. Astfel, proiectul trebuie aprobat, din nou, de Execuitv şi trimis apoi în Parlament.
Autorităţile lucrează în acest moment şi la intorducerea unui nou impozit: cel forfetar, care se aplică în doar câteva domenii, în care evaziunea fiscală este mai crescută. Acesta va înlocui actualul impozit minim, la care Guvernul vrea să renunţe.
Citeşte şi priorităţile Parlamentului în acest început de an.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M