Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creştere, situându-se la valori cuprinse între 12400-13500 mc/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 mc/s), iar nivelul apei va depăşi cotele de inundaţie pe sectorul Gruia-Zimnicea şi la Hârşova, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române".
Luni, debitul Dunării în secţiunea Baziaş a fost de 12.400 de metri cubi pe secundă, urmând să fie în creştere şi în perioada următoarese. Conform prognozei INHGA, debitul Dunării la intrarea în ţară în data de 14 iunie va ajunge la 13500 mc/s, precizează Administraţia Naţională "Apele Române" într-un comunicat de presă.
Potrivit AN APele Române, nivelurile se vor situa peste cotele de inundaţie pe toata durată intervalului de prognoză pe sectorul Gruia-Zimnicea şi, începând cu a doua zi a intervalului, şi la Hârşova şi peste cotele de atenţie pe sectoarele Giurgiu - Cernavodă şi Brăila - Tulcea pe toată durata intervalului de prognoză.
Specialiştii Administraţiei Naţionale "Apele Române" estimează că nu vor fi semnalate probleme în zonele apărate de diguri, populaţia fiind în siguranţă, însă vor fi inundate terenurile agricole şi posibil anexe gospodăreşti situate în zonele joase, neîndiguite, inclusiv în Delta Dunării.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M