La ultimul termen de judecare a dosarului, în 25 mai, Adrian Năstase spunea că termenul pentru care s-au amânat dezbaterile în această cauză, respectiv 22 iunie, este "un frumos cadou pentru ziua de naştere".
"Ideea acestui proces a fost de a mă bloca să particip la campania electorală din 2009, ceea ce s-a şi întâmplat. Acum plătim cu toţii factura realegerii lui Traian Băsescu ca preşedinte", a declarat Năstase, la ieşirea de la Curtea Supremă.
Judecarea dosarului "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase, Irina Jianu şi alte patru persoane sunt acuzate în legătură cu strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului, a început pe 26 februarie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform DNA, Adrian Năstase a fost trimis în judecată alături de Jianu şi de celelalte patru persoane, în data de 20 ianuarie 2009, după ce procurorii au constatat că simpozionul "Trofeul calităţii" a fost organizat pentru a masca strângerea unor sume de bani de la societăţi pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului.
Năstase este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, este acuzată de infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, spălare de bani în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, fals intelectual la Legea contabilităţii, săvârşite sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată şi folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată.
Din rechizitoriul întocmit de procurori, susţine DNA, a reieşit că, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calităţii în construcţii". În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a lui Adrian Năstase.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M