De unde vine legenda Iepuraşului de Paşte?

Iepuraşii de Paşte / FOTO: bloggingshares.com
Iepuraşii de Paşte / FOTO: bloggingshares.com

Paştele este cea mai importantă sărbătoare religioasă a creştinilor, care marchează miracolul Învierii Domnului. Cu toate astea, un personaj extrem de îndrăgit al Paştelui provine din tradiţiile păgâne: iepuraşul. Cum a ajuns el un simbol al sărbătorii creştine?

6 COMENTARII

Iepurasul de Paşti este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus dupa Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, în 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui.

În tradiţia păgână anglo-saxonă exista o zeiţă pe nume Eostre, cunoscută drept zeiţa primăverii. Simbolurile ei principale erau oul şi iepurele. Există o legendă potrivit căreia zeiţa a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure. Deşi nu mai era pasăre, iepurele putea să facă ouă.

Primăvara avea loc un festival dedicat zeiţei, care ţinea din martie până la sfârşitul lui aprilie. Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, multe tradiţii din timpul festivalului lui Eostre au fost adaptate în ceremoniile în onoarea Învierii lui Iisus, întrucât aveau loc în acelaşi timp şi îi încurajau pe păgâni să se convertească. Drept rezultat, numele Paştelui în engleză, Easter, provine de la Eostre.

Iepuraşii fac parte din poveste întrucât sunt simbolul lui Eostre, dar şi penrtu că iepurii sunt puternic legaţi de lună în tradiţia păgână. Iepurele era şi un simbol al lunii, iar ciclurile lunii determină în ce zi sărbătorim Paştele în fiecare an.

În Germania, iepuraşii de Paşte erau albi şi se credea că dacă un copil este foarte cuminte, un iepuraş le va aduce un coş plin de ouă colorate. Tot în Germania s-au născut şi primii iepuraşi de Paşte dulci, în secolul 19. Ei erau făcuţi din aluat de foi şi zahăr.

În zilele noastre, iepuraşul de Paşte există cam în toată lumea, existând doar mici diferenţe între tradiţii. Există însă câteva locuri unde iepurele este înlocuit de alte animale. În Elveţia, de exemplu, cucii aduc ouăle colorate la copii, iar în anumite zone din Germania, cei mic cred în vulpiţa de Paşte.


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Despa
22 apr 09:45
Se vede cum forte malefice încearcă sa-i indeparteze pe oameni de Dumnezeu. Asa cum la naşterea Domnului , mos craciun a înlocuit aceasta sărbătoare , la fel si acum de paste iepurasul eclipseaza moartea si invierea Domnului Isus. Sărbătoarea iepurelui este un obicei pagan suta la suta. Din păcate in Europa se pierde tot mai mult valorile crestine biblice si se accepta cu rapiditate paganismul, ateismul si mai grav in viitorul apropiat musulmanii vor fii majoritari. Aşadar omul alege cui vrea sa slujeasca, insa majoritatea aleg sa calce pe urmele lui Iuda iscarioteanul.
Răspunde
0 0
Maria
21 apr 12:23
@Didi, evrei sarbatoresc "trecerea" din robia egipteana spre pamantul fagaduintei, trecere botezata de apa Marii Rosii.
Noi crestinii sarbatorim "trecerea" din robia pacatului, din robia morti la viata vesnica.
Noi intreadavar nu avem nimic in comun cu pastele evreiesc.
La noi Mielul Lui Dumnezeu s-a jertfit pe cruce spre rascumpararea pacatelor. Noi asta sarbatorim, trecerea de la moarte la viata.
PS: Iisus de scrie cu doi de i.
Răspunde
1 0
Maria
21 apr 13:19
5 Paste = Trecere
Trecerea lor s-a facut prin apa.
Trecerea noastra se face prin apa botezului.
0 0
didi
21 apr 11:59
asa cum iepurasul nu are nimic in comun cu Pastele nici Isus nu are de vreme ce Pastele se sarbatorea inainte de invierea lui. Poate are legatura cu invierea dar asta nu are treaba cu Pastele
Răspunde
1 0
Maria
21 apr 11:26
Iepurele nu are nici o legatura cu Pastele. Singura lui legatura ar fi ca iepurele paste iarba. Poate i-o fi cazut vreo unuia bine chestia asta. Asta ca sa nu zicem ca-i cu rea intentie alaturat iepurele de Sfanta sarbatoare Pascala.
Apropo, cati dintre dv ati auzit de iepurele Lui Dumnezeu ?
De Mielul Lui Dumnezeu banui ca ati auzit, nu ?
Răspunde
0 0
Levi GoldStein
21 apr 11:01
F frumos obiceiul. speram acum ca tinerii sa petreaca mai mult, ca mall-urile sa mearga mai bine si economia sa infloreasca...ar trebuie cat mai multe obiceiuri din acestea introduse...numai asa se pot rula $$$ intr-o economie....
Răspunde
0 0
gabriel
21 apr 10:43
În concluzie: un personaj păgân, care nu are nimic în comun cu Învierea Domnului, ba chiar tinde să anuleze importanţa şi scopul adevărat al acestei sărbători. Este totuşi interesant cum o ţară "creştină" ca România a acceptat aşa ceva. În Biblie scrie clar că nu putem sluji la doi stăpâni, unul fiind Dumnezeul Cel Adevărat, iar celălalt - banul, care de această dată e reprezentat de iepuraş şi toate obiceiurile pe care le creează el, incluzând şi grija de stomac şi cumpărăturile dinaintea Paştelor. Şi cum rămâne cu sufletul omului?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print