De luni, veţi avea nevoie de un salariu mai mare pentru a obţine un credit pe care l-aţi primi azi fără probleme. Din 22 octombrie, intră în vigoare noile norme privind creditarea impuse de Banca Centrală.

Asta înseamnă condiţii mai dure de creditare, iar cel mai afectaţi vor fi cei care au salarii mici.

Puţin probabil să primiţi o mărire de salariu peste noapte, aşa că variantele ar fi să luaţi un împrumut mai mic ori dacă banca vă permite sau să măriţi perioda de creditare.

În opinia bancherilor, noile condiţii asupra veniturilor celor care iau credite nu vor afecta prea mult cererea. Efectele noilor reglementări BNR ar putea fi compensate de reducerea dobânzilor.

"Mărimea creditului nu scade foarte mult pentru că scad şi dobănzile şi aceste comisioane nu au o pondere foarte mare", a declarat Stelian Vânătoru, directorul unei sucursale a unei bănci comerciale.

Totuşi, va fi o diferenţă de câteva mii de euro între un credit imobiliar pe care o familie şi-l permite azi şi cel care îi va fi acordat de luni încolo.

În prezent, condiţiile de creditare sunt:

Credit imobiliar: 50.000 euro - 25 de ani
Dobanda: 8%
Suma de plată in prima lună: 447 euro, reprezentând rata + dobânda = 387 euro
Comisioane bancare: aproximativ 60 de euro
Venit necesar lunar: 1100 euro

Începând cu 22 octombrie, condiţiile de creditare se vor modifica:

Credit imobiliar: 43.000 euro - 25 de ani
Dobanda: 8%
Suma de plată în prima lună: 487 Euro, reprezentând rata + dobânda = 387 euro
Comisioane bancare: 60 euro
Venit necesar lunar: 1100 euro