Peste tot, prin curţile oamenilor, copiii erau aşteptaţi cu săculeţe de cârpă îndesate cu covrigi, mere şi nuci poleite, gata pregătite pentru a li se oferi în dar, povesteşte George Costescu, în cartea Bucureştii Vechiului Regat.

Ieşiţi iarăşi la drum, după fiecare popas, cei mai mulţi trecători le puneau în pălmuţe câte un gologan rece, cu care ei dădeau năvală la cel dintâi ceinar din colţul străzii. Acela, zgribulit ca şi ei, le da în schimbul bănuţilor câte o ceaşcă cu salep (un fel de sirop uşor alcoolizat) sau cu ceai fiert cu scorţişoară, după care ei îşi reluau colinda mai învioraţi.

Toate zilele Craciunului şi mai departe, spre sfârşit de an, mesele bucureştenilor rămâneau încărcate cu porcării, însoţite de ţuică şi vinuri aspre.

După colinde şi vacanţele Crăciunului, cu desfrâu de mâncare şi băutură, sosea noaptea de Anul Nou, când se petrecea mai abitir! Pe toate mesele celor mai răsăriţi odihnea, cu picioarele în sus, curcanul umplut cu măruntaie şi afumături, copt înfăşurat în foi de varză murată. În zorii zilei ce urma, regina balului era ciorba de potroace, însă nu lipsea de la masa nimănui tradiţionala plăcintă cu răvaşe şi bătutul cu Sorcova, ce mergea chiar pâna la Bobotează.

De la praznicele şi petrecerile acestea se trecea la balurile şi nunţile Carnavalului (aşa se numea perioada de după Sf. Ioan, când se dădea dezlegare la nunţi şi botezuri), al cărui capăt era în ultima duminică a Triodului bisericesc.

Pe măsură ce s-a scurs vremea şi timpurile s-au făcut mai grăbite, porcul şi curcanul au răsărit din ce în ce mai sfrijiţi pe mesele creştinilor, chiar dacă bucuria nu s-a împuţinat.
Citeşte mai mult, în Bucătăria pentru toţi