Meci important, în această seară, pe stadionul din Ghencea! Steaua întâlneşte pe Sevilla, în grupa H a Ligii Campionilor. Pentru a continua în Ligă, Steaua are şanse foarte mici. Trebuie să învingă neaparat în meciul de diseară, dar şi în celelalte două partide pe care le mai are de jucat în grupa H, şi să spere la un scenariu puţin probabil în care Sevilla, ocupanta locului doi în acest moment, cu 6 puncte, faţă de 0 ale Stelei, să nu obţină mai mult de 3 puncte în ultimele două meciuri, cu Slavia şi Arsenal. Miza reală a meciului din această seară va fi, cel mai probabil, ocuparea poziţiei trei în grupă, la finalul meciurilor din grupele CHL, şi calificarea în primăvara europeană, dar în Cupa UEFA.

Palmares defavorabil cu Sevillla

După cifre şi istoric Steaua nu are mari şanse în faţa spaniolilor. Roş-albaştrii vor întâlni astăzi pe FC Sevilla pentru a patra oară în cupele europene, după ce a jucat contra spaniolilor şi în sezonul trecut, în şaisprezecimile Cupei UEFA. În meciul tur, disputat pe 15 februarie 2007, la Bucureşti, spaniolii s-au impus cu 2-0, graţie reuşitelor lui Poulsen (41) şi Kanoute (77-pen. Sevilla s-a impus şi în manşa secundă, scor 1-0, pe 22 februarie, unicul gol al meciului fiind înscris de Kerzhakov în minutul 45. În partida tur din grupele Ligii, Sevilla s-a impus cu 2-1, golurile fiind marcate de Kanoute (5) şi Luis Fabiano (18), respectiv Ovidiu Petre (63).

Nici în disputa generală contra echipelor spaniole Steaua nu stă prea bine. În faţa echipelor spaniole, Steaua are următorul palmares: 25 6 5 14 20-41.

Mai mult, Liga Campionilor este o nucă tare pentru roş-albaştri. Steaua nu a mai reuşit să câştige nicio partidă în grupele Ligii Campionilor de pe data de 13 septembrie 2006, atunci când a învins pe Dinamo Kiev, în deplasare, cu scorul de 4-1. De atunci, formaţia din Ghencea a disputat opt partide în această fază a competiţiei reuşind să obţină doar două rezultate de egalitate.

Cu excepţia succesului de la Kiev, formaţia pregătită de Marius Lăcătuş nu a obţinut în istoria participărilor în grupele Ligii decât trei victorii, câte una în fiecare ediţie la care a participat (1994/1995, 1995/1996 şi 1996/1997):

21.08.1996, Steaua-Club Bruges 3-0 (Ad. Ilie 33, 45, R. Nagy 55)

13.09.1995, Steaua-Rangers 1-0 (Prodan 85)

7.12.1994, Hajduk Split-Steaua 1-4 (Andrisajevic 48 / Ad. Ilie 11, 31, Lăcătuş 23, Gâlcă 90)

Practic, sunt apropae 11 ani de la ultima victorie a Stelei pe teren propriu în Liga Campionilor, dar roş-albaştrii au circumstanţe atenuante. Timp de 10 ani au lipsit de la petrecerea bogaţilor din Champions League.

Steliştii recunosc: singura şansă, o zi mai proastă a Sevillei

În conferinţa de presă oficială dinaintea meciului cu Sevilla, Marius Lăcătuş a recunoscut valoarea echipei spaniole şi a apreciat că singura şansă a Stelei în meciul de astăzi va fi contracararea jocului foarte ofensiv al Sevillei. Lăcătuş le-a mai cerut tuturor jucătorilor care vor intra pe teren să arate o altă atitudine faţă de ceea ce a fost până acum şi a mai declarat şi că şansele Stelei vor fi mai mari dacă echipa adversă va prinde o zi mai slabă. Lovin, unul dintre cei doi jucători stelişti prezenţi la conferinţa de presă, alături de Ionuţ Rada, a fost şi mai direct. "E normal ca ei să aibă un moral ridicat având în vedere că vin după o victorie în faţa lui Real Madrid, dar am încredere că vom obţine un rezultat bun dacă ne vom dărui şi vom da totul pe teren. Ca să avem şanse trebuie să prindem o zi bună, iar ei una foarte proastă", a spus Lovin în conferinţa de presă.

De partea cealaltă, noul antrenor al echipei FC Sevilla, Manolo Jimenez, care l-a înlocuit pe Juande Ramos, plecat la Tottenha, a declarat că este conştient de faptul că va avea un meci greu cu Steaua, din cauza faptului că aceasta îşi joacă ultima şansă.

"O victorie ne-ar duce în optimi, dar trebuie să fim conştienţi că Steaua îşi joacă ultima şansă. Dacă va pierde mâine, nu va mai avea nicio şansă de calificare şi e clar că va da totul pe teren în acest meci. Trebuie să avem multă ambiţie pentru a câştiga, mai ales că vom evolua pe un teren pe care se câştigă foarte greu", a declarat antrenorul Manolo Jimenez marţi, la conferinţa de presă oficială.

Lăcătuş are tot lotul valid, cu excepţia celor trei accidentaţi din vară

Marius Lăcătuş a avut la dispoziţie tot lotul de jucători la antrenamentul oficial de ieri dimineaţă, dinaintea partidei cu FC Sevilla, mai puţin cei trei jucători accidentaţi în vară, Rădoi, Pleşan şi Ghionea, care vor reveni în pauza de iarnă. Dacă Steaua nu are probleme de lot, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre adversarii din această seară. Absenţelor anunţate iniţial de antrenorul Jimenez, accidentările lui Javi Navarro, Escude, Maresca, Duda, Crespo şi Fazio, li s-au adăugat şi cele ale fundaşului Khalid Boulahrouz, care s-a accidentat recent la muşchii aductori, şi a fost nevoit să rămână în Spania şi Kerjakov, atacnatul rus nefiind convocat de antrenorul Sevilliei pentru partida cu Steaua.

Dacă la nivelul lotului Steaua nu are mari probleme, un semn la instabilităţii de pe banca tehnică de până acum la echipa vicecampioană este şi faptul că roş-albaştrii vor avea al treilea antrenor în patru partide de Liga Campionilor, în acest sezon. Hagi a condus Steaua la meciul cu Slavia, Pedrazzini a fost la partida din Ghencea cu Arsenal şi cea din tur cu Sevilla, în timp ce Marius Lăcătuş va debuta în această seară la un meci de Liga Campionilor pe banca Stelei.


Stadion pe jumătate gol

Spre deosebire de sezonul trecut din Liga Campionilor, când Steaua a jucat cu tribunele pline meciurile de acasă, în această seară, mai mult ca sigur, se va repeta istoria din meciul cu Arsenal. Fanii nu prea s-au înghesuit să cumpere bilete la meci, iar până aseară doar 9.500 de tichete fuseseră vândute. Pentru a atrage cât mai mulţi suporteri în tribune la acest meci al Stelei, clubul din Ghencea a obţinut o dispensă din partea UEFA pentru a putea vinde bilete şi astăzi, în ziua meciului, până aproape de ora disputării partidei. Chiar dacă tribunele vor fi mai goale decât la alte partide, forţele de ordine s-au mobilizat, iar Jandarmeria a luat măsuri sporite de siguranţă: 300 de jandarmi vor asigura ordinea pe stadion.

Echipele probabile

Steaua:

Zapata-Emeghara, Goian, Rada, Neşu-Nicoliţă, O. Petre, Lovin,Croitoru-Dică, Badea

Sevilla:

Palop, D. Alves, Mosquera, Dragutinovici, Adriano-Navas, S. Keita, Poulsen, Capel-Kanoute, Luis Fabiano

Arbitri: Herbert Fandel-Carsten Kadach, Volker Wezel (toţi Germania)

Stadion: Steaua

Ora: 21.45

Tot în această seară se desfăşoară şi celălalt meci din grupa H, Slavia Praga-Arsenal. Următoarea etapă din grupa H a Ligii Campionilor se va disputa pe 27 noiembrie, când sunt programate partidele Steaua-Slavia Praga şi Sevilla-Arsenal.

În acest moment, după trei partide jucate de către fiecare echipă, Arsenal conduce grupa H, cu 9 puncte, urmată se Sevilla, cu 6 puncte şi Slavia, 3. Steaua ocupă ultimul loc în grupă, fără niciun punct.