Mihai Albu, a cărui meserie asta este, să creeze pantofi, crede că misterul are trei variante de răspuns, fiecare, în felul ei, în funcţie de situaţie, valabilă. Prima ar fi următoarea: "De obicei, când porţi tocuri foarte înalte, piciorul îţi alunecă foarte mult în faţă şi atunci poate să-ţi rămână loc pe călcâi. Când îi cumperi din magazin poate să-ţi pară că-ţi vin OK, dar când îi mai porţi un pic, de două-trei ori, ei se lărgesc şi piciorul îţi alunecă în faţă". Cea de-a doua variantă, spune Mihai Albu, e legată de dorinţa de a mai câştiga câţiva milimetri de toc în plus, pentru un efect mai puternic asupra privitorului, milimetri pe care creatorul pantofilor nu ţi-i oferă din fabricaţie: "Numerele mai mari au tocuri mai înalte. Diferenţa este de cinci milimetri din două în două numere. De exemplu: un toc de 15 cm la numărul 37 are 15,5 cm la numărul 39. Şi atunci cumperi un pantof cu număr mai mare, ca să câştigi aceşti cinci mm". Cea de-a trei variantă nu are nimic tehnic în ea, ci are la bază doar nerăbdarea de a se vedea cu pantofii mult visaţi în picioare: "Probabil nu şi-au găsit numărul lor şi şi-au dorit foarte mult modelul şi probabil nu-şi fac încălţări pe comandă şi cumpără ce găsesc".
Aici părerea lui Mihai Albu coincide cu cea a stilistului Ciprian Sipoş. "Nu-şi găsesc numărul lor, dar şi-i doresc prea mult şi vor, chiar dacă le sunt mari, să-i aibă. Şi-i cumpără din frustrare, din dorinţa de avea cât mai mult", spune el. Tocurile înalte, continuă Sipoş, sunt ofertante pentru creierul femeiii, căci le fac să se simtă sexy, şi cu cât e tocul mai mare cu atât mai bine se simte ea. În acelaşi timp, tocurile înalte sunt neofertante pentru coloană, mai medical spus sunt nesănătoase. "Mulţi pantofi, nefiind făcuţi pe calapodul tău, pot să nu-ţi stea bine, să-ţi stea bine pe călcâi şi să-ţi iasă foarte urât scobitura de la talpă în afară. Cumpărând pantofii pe care ţi-i doreşti cu un număr sau două mai marri, această scobitură poate să se vadă mai puţin. Dar e complet greşit să faci asta. Pantoful trebuie să-ţi vină ca o şosetă. Ţi-l cumperi mai mare, te uiţi în oglindă şi poate să-ţi vină bine din faţă, dar el trebuie să-ţi vină bine şi dintr-o parte, şi din spate. Pantofii ăştia cu unul, două numere mai mari şi-i cumpără cele care nu sunt atente la detalii", încheie Sipoş.
Stilistul Ovidiu Buta porneşte de la premisa că la tocuri foarte înalte piciorul alunecă foarte mult în faţă şi ajunge la următoarea explicaţie: "Mai ales la tocuri foarte înalte piciorul alunecă foarte mult în faţă şi pune o presiune foarte mare pe partea din faţă a pantofului, care, iar pantoful, dacă este numărul tău, din cauza presiunii îţi poate părea că e foarte strâmt şi atunci îţi iei pantofi mai mari ca partea din faţă să fie mai largă şi la presiunea pusă la alunecarea piciorului partea din faţă a pantofului să nu-ţi mai pară aşa de strâmtă".
EXCLUSIV
De ce poartă vedetele pantofii scumpi cu două numere mai mari
PUBLICAT
Vineri, 30 Septembrie 2011 04:13
ACTUALIZAT
Vineri, 30 Septembrie 2011 12:30
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Steluta Voica
Nu o dată, la apariţii glamouroase pe tocuri foarte înalte, câte o femeie celebră pare că înoată în propriii pantofi extraordinar de scumpi. Dive mai mari sau mici, de la J-Lo şi Victoria Beckham până la Elena Udrea şi Andreea Marin, sunt fotografiate purtând nişte pantofi uriaşi, ca nişte fetiţe surprinse cu tocurile mămicii în picioare. Un designer de pantofi şi doi stilişti încearcă să dezlege pentru realitatea.net acest mister cu două numere mai mari al lumii mondene.
Victoria Beckham a fost fotografiata frecvent purtand pantofi mult mai mari
Acesti pantofi ii sunt Elenei Udrea mai mari. Nu sunt singurii
Citeşte totul despre:
Andreea Marin, designer, Elena Udrea, exclusiv realitatea.net, J-Lo, scump, stilist, vedete, Victoria Beckham










Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M