Se întâmplă deseori ca cei mici să fure pentru că simt că nu primesc suficientă atenţie. Acest lucru se petrece, de cele mai multe ori, în cazul unui divorţ, când apare un nou membru al familiei ori când părinţii încep să petreacă mai mult timp la serviciu.
Copiii fură dacă au impresia că nevoile lor nu sunt satisfacute. De aceea părinţii trebuie să-i incurajeze să spună ceea ce îşi doresc. Dacă dorinţa copilului depăşeste puterea financiară a părintelui, e bine să i se explice acest lucru.
Alte motive ce îi pot determina pe cei mici să fure pot fi de ordin social. Astfel, copilul poate fura dacă simte că astfel îi va impresiona pe cei din jurul său, ori pentru a avea aceleaşi obiecte ca şi prietenii sai. Spre deosebire de copiii cu vârste mai mari, copiii de până la 5 ani nu realizează că a lua ceva ce nu este al lor este greşit.
Ce trebuie să faceţi atunci când aflaţi despre copilul dumneavoastră că fură? Explicaţi-i că este greşit să fure, că acest comportament nu este acceptat nici în cadrul familiei, nici în comunitate. Nu supuneţi copilul la umilinţe în cadrul familiei ori în prezenţa persoanelor de la care a furat şi nu îl comparaţi niciodată cu alţi copii. În cazul în care observaţi că furtul devine un obicei, apelaţi la un psiholog specializat în terapia copilului.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M