“Ajuns într-o poziţie pentru care nu avea anvergura necesară (cam ca, în alt context, Emil Constantinescu), omul a căzut victima unei iluzii de sine înduioşătoare pînă la un punct, iritantă în cele din urmă. Spus pe româneşte, s-a cam smintit. De regulă, personajele publice se smintesc de prea mult succes. În cazul de faţă, asistăm la un fenomen ceva mai puţin obişnuit: sminteala şi „slava deşartă“ pe bază de paloare. Mândria de a da cu oiştea-n gard. Dl Crin Antonescu nu poate raporta nici o ispravă semnificativă de-a lungul carierei sale politice”, scrie Andrei Pleşu în Dilema Veche.
“Psihanalitic vorbind, modelul lui e Traian Băsescu. Pe care, tot psihanalitic, vrea să-l suprime. Exhibă virilităţi, autoritarisme şi trivialităţi, care însă nu se potrivesc siluetei lui mai curînd inconsistente. Rică Venturiano se joacă de-a Vlad Ţepeş. Ţîfna lui are ceva neconvingător, contrafăcut, mărunt resentimentar. Nu poate fi contrazis fără să devină agresiv şi prost-crescut, se dispensează băţos de orice loialitate de partid, impune alegeri convenabile „pe liste“, trădându-şi partenerii de mai ieri, face guverne din umbră pe acelaşi principiu, se fâţîie oportun între convingeri şi declaraţii contradictorii”, adaugă acesta.
Pleşu îşi continuă critica: “De ani de zile aştept să văd apărând, pe scena politică românească, un domn. S-ar fi putut spera ca cercurile liberale să livreze unul, mai ales dacă cel de la vârf e, de bine, de rău, profesor. Speranţă naivă. „Domnul“ Antonescu vorbeşte ca un rândaş”.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M