Până acum, niciunul dintre obiectele recuperate de echipele de căutare nu pare să facă parte din avionul Malaysia Airlines, dispărut la începutul lunii martie. Şansele ca aeronava să fi rămas intactă după prăbuşire şi să se scufunde sunt extrem de reduse, aşa că, în mod normal, resturile ar fi trebuit să plutească la suprafaţa oceanului. Totuşi, numărul obiectelor aparţinând aparatului de zbor şi distribuţia acestora variază, în funcţie de tipul impactului cu apa, a spus, pentru CNN, Jim Tilmon, fost pilot al American Airlines, preluat de Mediafax.ro.
La mai mult de o lună de la dispariţia zborului MH370, autorităţile caută în continuare cutiile negre ale aeronavei. Până acum însă, după 35 de zile, aceştia nu au recuperat nici măcar un obiect care să aparţină zborului companiei Malaysia Airlines. După spusele lui Tilmon, unghiul la care a avut loc contactul apa şi starea în care era aeronava în momentul prăbuşirii au un rol foarte important în găsirea epavei sau a unor resturi. Numărul şi distribuţia acestora ar fi diferită în caz că aparatul de zbor s-a dezintegrat în aer, s-a prăbuşit la un unghi mai mult ori mai puţin abrupt sau a amerizat, perfect paralel cu apa.
- Dacă avionul s-a dezintegrat în aer
În această situaţie, rămăşiţele aeronavei ar fi trebuit să fie răspândite pe o zonă destul de întinsă şi, teoretic, mai uşor de găsit. Un Boeing 707 al British Overseas Airways Corporation s-a dezintegrat în timpul zborului, în apropierea muntelui Fuji, Japonia, în 1966. Toţi cei 113 pasageri şi cei 11 membri ai echipajului au decedat, iar aeronava a lăsat un câmp de resturi care se întindea pe 16 kilometri. Mai recent, în 2002, un Boeing 747, aparţinând companiei China Airlines, s-a dezintegrat în aer, deasupra strâmtorii Taiwan, provocând moartea tuturor persoanelor de la bord. Atunci, autorităţile au recuperat 175 de cadavre dintre care 108 pluteau pe suprafaţa oceanului. Resturi ale avionului au fost găsite până la 130 de kilometri distanţă faţă de locul accidentului.
- Dacă aeronava s-a prăbuşit la un unghi abrupt
Dacă avionul s-a prăbuşit la un unghi suficient de abrupt, ar fi putut să se scufunde împreună cu pasagerii şi o mare parte din fuzelaj. Chiar şi aşa însă, în momentul impactului, aparatul de zbor s-ar dezintegra şi unele obiecte, cum ar fi scaunele şi bagajele, dar şi cadavrele pasagerilor, s-ar ridica la suprafaţa apei. Aşa s-a întâmplat în cazul avionului McDonnell Douglas MD-83, aparţinând companiei Alaska Airlines, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în 2000, provocând moartea tuturor celor 88 de persoane de la bord. Atunci, echipele de căutare au recuperat 85% din fuzelaj, ambele motoare şi cutia neagră.
- Dacă piloţii au încercat să amerizeze sau avionul s-a prăbuşit la un unghi mai puţin abrupt
Într-o astfel de situaţie, aparatul de zbor ar fi putut să rămână în mare parte intact, sau, cel puţin, să nu se dezintegreze. Totuşi, în 1996, un Boeing 767 al companiei Ethiopian Airlines a fost deturnat de trei persoane care sperau să obţină azil politic în Australia. Rămas fără combustibil, căpitanul a încercat să amerizeze lin, în apropiere de insulele Comore. Chiar şi aşa, aeronava s-a rupt şi 125 dintre cele 175 de persoane de la bord şi-au pierdut viaţa. "Nu e ca şi cum ai lovi apa cu palma, e ca şi cum ai intra cu maşina într-un zid", spune Tilmon, "şi, ca şi în acea situaţie, cel mai probabil, vor fi nenumărate resturi", adaugă el.
- Cât de adânc e oceanul?
În situaţia în care piloţii au reuşit să amerizeze sau avionul s-a prăbuşit aproape paralel cu apa şi s-a scufundat ulterior, atunci epava se găseşte, cel mai probabil, pe fundul Oceanului Indian. Autorităţile au redus zona de căutare la 58.000 de kilometri pătraţi, însă cea mai mare problemă cu care se înfruntă nu este pusă de suprafaţa mare, ci de adâncimea apei. Semnalele pe care le-au recepţionat echipele de căutare vin de pe fundul oceanului, la aproximativ 15.000 de picioare, 4.572 de metri, de suprafaţă. E ca şi cum ai sta în vârful unui munte şi ai incerca să găseşti o valiză aflată la poalele acestuia, notează CNN.
Distanţa de la suprafaţă până la fundul oceanului, de 4.5 kilometri adâncime, este mai mare decât înălţimea turnului Eiffel (324 de metri), a Statuii Libertăţii (93 de metri) şi a Burj Khalifa (828 de metri), puse una una peste alta. De fapt, cinci clădiri la fel de înalte ca Burj Khalifa ar avea o înălţime de doar 4.140 de metri, mai mică decât adâncimea apei în zonă. Sylvia Earle, oceanograf, spune că "sunt doar câteva submarine care pot transporta oameni la asemenea adâncimi". Spre exemplu, doar trei persoane au coborât, până acum, în Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe Pământ, de aproximativ 11.000 de metri.
Dacă localizarea epavei va fi extrem de dificilă, aducerea ei la suprafaţă va fi o provocare incredibilă. Nava Titanic, scufundată la aproape 3.800 de metri, în Oceanul Atlantic, a fost redescoperită după 73 de ani de la accident, în 1985, şi încă nu a fost recuperată. La fel, avionul Airbus A330, prăbuşit în ocean în 2009, se află încă la 3.800-4.000 de metri adâncime, iar 74 dintre cele 228 de victime nu au fost încă aduse la suprafaţă.
