Mihăescu a început prin a-i lămuri pe aceia care se întreabă "ce caută el în politică". "Sunt aici pentru că nu suport politica, pentru că urăsc politica, urăsc ce mi se întâmplă de 20 ani, când sunt tratat ca o cifră, ca o entitate, eu nu mai sunt om, şi nu mă refer numai la mine", a explicat noul lider al Partidului Verde.
El a subliniat că vrea să-şi recapate ţara care "i-a fost furată" şi pe care "o conduce Garcea de 20 ani", să demonteze actualul sistem şi să-şi facă o Românie frumoasă. "Culmea e că, după 20 ani, a început să-mi crească fata, are 13 ani. Şi mă gândesc ce fac eu cu fi-mea? O duc în străinătae ca ăilalţi? M-am născut şi o să mor român şi vreau să mor aci, vreau să fiu căpos să mor în România şi vreau să-mi fac o ţară frumoasă", a subliniat Mihăescu. Actorul le-a propus românilor "o nouă revoluţie, a societăţii civile".
Proaspătul lider al Partidului Verde a avut şi un mesaj pentru cei care "vor arunca cu noroi" în el. "Sunt pregătit să iau noroi în faţă, să se arunce cu mizerii în mine, după 20 ani m-am imunizat la aşa ceva. Am văzut că noroiul, până la urmă, e un material de construcţii, mie îmi place să construiesc şi n-o să-l arunc înapoi, îmi fac cărămizi şi încep să construiesc ceva", s-a lăudat actorul. Celor care ar putea fi rezervaţi în privinţa intrării sale în politică, Mihăescu i-a rugat ca, înainte de a-l critica să "vină să-l cunoască". Actorul a subliniat că nu a intrat în politică pentru bani.
În privinţa intrării sale în Partidul Verde, actorul, care anterior a făcut parte din Partidul Ecologist Român, a explicat că în noua formaţiune a găsit "o structură nouă" alături de care vrea "să construiască şi să aibă linişte".
Mihăescu a ţinut să lămurească şi problema lipsei de experienţă politică. "Am văzut întrebări legate de ce experienţă politică are Garcea. Dacă a avea experienţă politică înseamnă a-mi băga mătuşile şi unchii şi lipitorii de afişe în funcţii de conducere, dacă înseamnă a avea, după 20 ani, rezultatele din jur, Dumnezeule, vreau să mor fără experienţă politică. Experienţa lor politică e o ruşine, mă fac de râs oamenii ăştia oriunde plec în străinatate", a spus el.
Proaspătul politician a mărturisit că, dacă ar putea, şi-ar alege ca simbol electoral mistria, "pentru că vrea să construiască", dar a susţinut că nu vrea să candideze la nicio funcţie. Întrebat dacă intenţionează să se lanseze în cursa pentru prezidenţiale sau pentru primăria Capitalei, Mihăescu a subliniat : "Nu vreau să candidez la nimic, nu mă pricep la de toate (...) Nu m-am gândit să candidez la primărie, dar pot să-l ajut pe Oprescu, pentru că îmi place că omul ăsta construieşte". El a arătat că Partidul Verde va merge singur în alegeri.
Deşi s-a eschivat de la răspunsuri în privinţa planurilor concrete şi a problemelor economice, arătând că pentru astfel de detalii există specialişti, Mihăescu a avut numai cuvinte de laudă în privinţa noului Cod al Muncii. Omul de afaceri a explicat că, din perspectiva "business-urilor" pe care le conduce, noul Cod i se pare "foarte ok", deşi are şi unele scăpări. "Pot să dau mai repede afară un leneş, pot să fac o probă cu un o şi să-l angajez pe cel care merită. Cu vechiul Cod, dacă îl prindeam pe unul că mă fură, trebuia să-l ţin", a susţinut Mihăescu.
De ce a intrat Garcea în politică? VEZI aici
Actorul Mugur Mihăescu a explicat, joi, în prima conferinţă de presă în calitate de preşedinte executiv al Partidului Verde, că a intrat în politică pentru că, în ultimii 20 ani, a fost tratat "ca o cifră" şi pentru că doreşte să demonteze actualul sistem şi "să-şi facă o ţară frumoasă".
Mihăescu: Urăsc politica, urăsc ce mi se întâmplă de 20 ani, când sunt tratat ca o cifră / Foto: click.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M