Biletele pentru finala Ligii Campionilor din acest sezon s-au pus în vânzare de astăzi, 28 februarie, informează site-ul oficial uefa. Finala celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi va avea loc pe 21 mai, la Moscova, pe stadionul "Lujniki", de la ora 20.45 CET.
Procesul de vânzare al biletelor destinate suporterilor pentru finala Ligii a început la ora 12.00 CET şi se va încheia pe 19 martie, la aceeaşi oră. Procesul se va derula exclusiv pe internet, pe site-ul oficial al UEFA, www.uefa.com. Fiecare suporter interesat să participe pe viu la finala Ligii Campionilor din acest an va completa un formular pe site-ul uefa, iar alocarea biletelor se va face printr-o loterie desfăşurată cu ajutorul calculatorului. Toate formularele valide trimise în perioada desfăşurării procesului de vânzare vor participa la această loterie, indiferent de data la care au fost completate. Fiecare persoană va avea dreptul să cumpere maxim două bilete.
Preţurile tichetelor pentru finala de pe "Lujniki" variază între 80 de euro şi 200 de euro, în funcţie de poziţia ocupată pe stadion. Pe lângă preţul biletelor, doritorii vor trebui să mai plătească o taxă de administrare de 10 euro, dacă sunt din Rusia, 30 de euro, dacă aparţin de o ţară europeană, şi 40 de euro, dacă sunt din afara Europei. Plata biletelor se va face exclusiv prin intermediul cărţilor de credit (Eurocard/MasterCard, Visa).
Până la data de 2 aprilie 2008, toţi cei care au aplicat pentru bilete la finala CHL vor fi înştiinţaţi via e-mail dacă au avut succes sau nu, iar tichetelor vor fi primite de cei care au câştigat la loterie până la mijlocul aceleiaşi luni, prin poştă.
Capacitatea totală a stadionului "Lujniki" este de 69.500 de locuri. 75 la sută din totalul biletelor puse în vânzare vor fi destinate suporterilor celor două finaliste, dar şi celor interesaţi. Fiecare finalistă va primi în jur de 21.000 de bilete, care le vor distribui direct suporterilor proprii, iar 10.500 de tichete vor fi puse în vânzare fanilor din lumea întreagă, prin intermediul site-ului uefa.com.
Toate aplicaţiile on-line vor fi serios investigate de UEFA, astfel încât niciun suporter care este interzis pe stadioanele de fotbal, din diverse motive, să nu-şi poată procura bilete pentru finala CHL. De asemenea, UEFA a subliniat că niciun bilet nu va fi distribuit prin intermediul agenţiilor sau al brokerilor. Detaliile complete ale procedurii de vânzare a biletelor pentru finala Ligii Campionilor vor fi disponibile curând pe site-ul oficial al uefa.
Finala ediţiei 2007-2008 a Ligii Campionilor se va desfăşura la Moscova, pe stadionul Olimpic "Lujniki", la 21 mai 2008, fiind pentru prima dată în istorie când ultimul act al competiţiei este găzduit de metropola rusă, care devine cel mai estic oraş al Europei organizator al evenimentului.
Sursa: www.uefa.com








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M