Talibanul australian şi-a retras acuzaţiile de tortură în schimbul reducerii pedepsei Primul deţinut de la Guantanamo care a pledat vinovat, australianul David Hicks, a renunţat la acuzele pe care le-a adus americanilor, în schimbul reducerii pedepsei, scrie France Presse.

Hicks, care iniţial risca să fie închis pe viaţă, a primit şapte ani de închisoare, dar tribunalul a decis că acecesta nu va efectua decât nouă luni din sentinţă. El a fost acuzat că acţionat în serviciul reţelei teroriste al-Qaeda, dar nu şi de uciderea unor militari ai Statelor Unite şi nici de participare la atacuri asupra unor ţinte americane.

Reducerea pedepsei a fost posibilă în urma unui acord încheiat cu acuzarea. Adus în faţa unui tribunal militar extraordinar de la Gunatanamo, el a susţinut de această dată că a fost tratat corespunzător în timpul detenţiei în Afganistan şi apoi la Guantanamo. Arestat în 2001 în Afganistan, Hicks afirmase în timpul anchetei că a fost bătut de americani înainte de a fi transferat la Guantanamo în 2002.

Potrivit unui protocol încheiat de autorităţile de la Washington şi Canberra, Hicks va efectua pedeapsa în ţara sa natală, unde urmează să fie transferat la 29 mai.

Foto REUTERS