"Să ne anunţaţi şi pe noi că s-a terminat odată cu scumpirile astea! Spuneţi-ne, când vine poşta cu "recorectarea" aia de pensii?... Nu ştiu ce-o mai fi de nu se mai satură ăştia de furat! Când vă duceţi, acolo, la televizor, daţi-ne ştiri bune, vă rugăm!"

Sentimentul pe care îl am deseori când vorbesc cu oamenii despre ce se întâmplă la televizor este că reprezint o instanţă a binelui. Oamenii vor să audă de la noi numai de bine. Că se măresc pensiile, desigur, că RADET-ul dă căldură la toată lumea şi la timp, că nu se mai scumpeşte mâncarea, că nu, nimeni nu mai fură din buzunarul public, că în Irak, în fine, nu se mai bat oamenii între ei, iar pe Pământ, în general, e pace. Din perspectiva acestui bine comun, trebuie că ne dovedim zilnic inabilităţile şi neputinţa. Suntem incapabili să le spunem oamenilor de bine.

"Trei persoane au murit dimineaţă într-o explozie petrecută la rafinăria din Oneşti. Mii de români suferă de frig în şcoli, în spitale sau în propriile case. Un autocar cu 20 de studenţi s-a răsturnat duminică într-un şanţ pe DN 79. La sediul DNA, au fost astăzi audiaţi mai mulţi politicieni în dosare de corupţie; iar în Irak, grupuri de sunniţi înarmaţi au pătruns într-o clădire publică, împuşcând mai mulţi civili şi poliţişti... Doamelor şi domnilor, bună ziua! Bine v-am găsit la Realitatea orei!" Staţi puţin... Cum adică BINE v-am găsit? V-am găsit rău! Am nimerit cum nu se poate mai prost! Cu accidente în fabrici şi pe şosele, cu frig în case, furturi din bani publici şi războaie fără sfârşit!

În vreme ce telespectatorul apasă butonul de telecomandă pentru a-şi deschide sufletul către mai bine, buna-credinţă îi e executată rapid de câte un individ spilcuit sau vreo damă parfumată, arborând figuri de o intransigenţă providenţială. Trebuie că acolo, prin redacţiile de ştiri şi prin studiouri, nu bântuie oameni, ci adevăraţi călăi de suflete, tâlhari de bune moravuri şi torţionari de conştiinţe costumaţi în semizei! Îndată ce-ai deschis televizorul, o mină severă purtând în voce stigmatul unui cinism incurabil îţi aduce în casă dezastre, catastrofe fără final, drame perpetue şi suferinţe molipsitoare, de-ai zice că-n fiecare zi suntem în pragul sfârşitului de lume! La mijloc trebuie că e o chestiune la fel de complexă ca viaţa pe care, oricât am petrece-o, nu suntem în stare s-o desluşim.

Cu toate acestea, continuăm să ne uităm la ştiri. Chiar dacă ştim că pensiile nu se vor mări prea curând şi nici prea mult. Chiar dacă ştim că nu vom avea căldură în case decât atunci când vor dori ei, nu când vrem noi. Că banul public e pentru mulţi un sac fără fund, iar undeva... la marginea lumii, războiul se termină doar când o vrea Dumnezeu. De ce, totuşi, ne uităm la ştiri? Ce căutam printre atâtea patimi, dureri, suferinţe şi nefericiri? Şi ce înseamnă, până la urmă, ştirile, informaţiile, subiectele bune? Puteţi răspunde la oricare dintre aceste întrebări. Iar dacă acceptaţi o încercare, vă provoc la demonstraţie! Aveţi la dispoziţie întreaga arhivă de ştiri Realitatea TV. Alegeţi-vă informaţiile şi daţi-ne un jurnalul ideal! El va purta numele dumneavoastră şi va fi publicat pe site-ul realitatea.net.

Liana Pătraş