Din secolul XIV de când a fost construită, biserica a fost locul în care oamenii satului au dus ce au avut mai bun - fie că a fost vorba de zestrea fetelor de măritat ori de slănina şi cîrnaţii de la porcul tăiat în ajun de Crăciun.
Dacă acum ţăranii din Dârju nu se mai tem de cotropitorii care i-ar putea lăsa săraci lipiţi pămîntului, obiceiul de a păstra slăninile ori grânele între zidurile cetăţii l-au păstrat.
La Dârju, casele au fost anume aşezate parcă după cetate - aşa se face că aceasta se ridică semeaţă chiar în mijlocul satului, astfel încât orice localnic să poată ajunge cât mai repede acolo. Cel care a deschis porţile cetăţii pentru noi a fost nea Zoltan.
La fel ca şi ceilalţi săteni, în fiecare an, după ce taie porcul, nea Zoltan umple căruţa cu carne afumată, cârnaţi şi slănină şi ia drumul cetăţii. Le lasă acolo cât e iarna de lungă şi uneori mult după ce dă căldura, pentru că, spune el, zidurile groase funcţionează mai ceva decât un frigider.
Pe vremuri, localnicii din Dârju aduceau la cetate ce aveau mai de preţ. Şi ca să nu se işte vreo ceartă între ei, cetatea era deschisă o singură dată pe săptămână ca fiecare să aducă acolo sau să ia ce avea nevoie.
Între zidurile cetăţii mai găseşti şi acum o parte din comorile de altădată printre care războaie de ţesut ori care.
Acum cel care are cheia încăperilor din cetate este preotul satului. Tot el este cel care ţine slujbele în biserica fortificată. Cu ani în urmă sătenii ai săpat în curtea bisericii şi o făntână despre a cărei apă spun că face minuni.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M