"Părăsesc scena politică după 20 de ani de politică, la finalul cărora hai să spunem că simt că am obosit, am obosit să fac un altfel de politică, o politică a sincerităţii şi a realismului", a motivat Daniela Popa.
Daniela Popa a mai făcut precizări în legătură cu participarea sa în viaţa politică printr-un comunicat de presă remis după ce votul Parlamentului i-a validat mandatul la conducerea CSA. "Evoluţia eşichierului politic din ultimul an, mă face să cred că România se află în punctul în care are nevoie de locuri libere în Parlament, de mâini ridicate la comandă şi capete plecate. Nu corespund acestui profil de politician. (...) După 20 de ani de politică şi cinci mandate în Parlamentul României, fac parte din categoria celor mai longevivi politicieni români de după Revoluţie. Având această experienţă, am luat decizia de a accepta nominalizarea în funcţia de membru al CSA, pe fondul unei dorinţe de a mă implica în executiv de acum înainte", a precizat Popa, pe 15 ianuarie.
"Consider că decizia de a accepta nominalizarea în funcţia de membru al CSA este o formulă onorabilă de a mă retrage temporar din viaţa politică, de a privi mai obiectiv evoluţia ei şi de a mă implica mai activ în procesul executiv.
Nu plec din Parlament pentru un salariu mai bun la o agenţie de stat, aşa cum s-a vehiculat la unele canale media în ultimele zile. Nu este cazul. Poziţia pe care urmează să o ocup este cea de membru în CSA, nu de Preşedinte, aşa cum iarăşi s-a vehiculat eronat în ultimele zile. Consider că este o alegere de bun simţ, calificată şi nu neapărat politică", a mai aratat Daniela Popa, după ce a fost validată în CSA.
Ea şi-a exprimat speranţa că "aceste demisii politice" (fără a se referi la altcineva decât propria persoană, n.r) vor deschide "oportunitatea unor politicieni tineri şi capabili să se afirme în politica românească". "Aşa cum se întâmplă în Colegiul 1 din Bucureşti, probabil că şi în Colegiul 19 vor candida tineri capabili şi responsabili, care vor răspunde nevoilor de exprimare ale electoratului din România", a arătat liderul PC.
Daniela Popa a fost validată, pe 14 ianuarie, prin votul plenului, pentru un mandat în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Conform Legii, ea trebuie să renunţe la mandatul de parlamentar, dar şi la cel de preşedinte al PC.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M