Este clar că lui Daniel Niculae îi prieşte mutarea la AS Monaco. După ce la Auxerre uitase gustul golului, în debutul acestui sezon el a marcat deja de trei ori pentru AS Monaco.
Ultima oară a făcut-o duminică seară, când a deschis scorul pentru Monaco în derby-ul cu Olympique Marseille, încheiat cu scorul de 2-2. Niculae a înscris în minutul 15, cu un şut la colţul lung, din unghi.
După golul lui Nico, OM a reuşit să revină pe tabelă abia înaintea pauzei, prin Valbuena (42). Şi după pauză, cei care au condus au fost tot monegascii, după golul lui Park din minutul 79, însă după doar două minute gazdele au egalat în urma unui autogol al lui Adriano Da Silva.
Daniel Niculae a jucat pentru Monaco până în minutul 74, când a fost înlocuit cu Lolo.
"Este păcat că după golul doi am fost egalaţi repede de Marseille. Dacă nu ar fi fost aşa, aveam mari şanse sî câştigăîm. Marseille este, totuşi, campioana en-titre. Nu am făcut un meci rău, dar nici unul extraordinar", a spus la finalul meciului Daniel Niculae.
Daniel Niculae a marcat pentru Monaco în derby-ul cu Marseille
PUBLICAT
Luni, 13 Septembrie 2010 08:42
ACTUALIZAT
Luni, 13 Septembrie 2010 08:42
SURSA
REALITATEA.NET
Atacantul român al echipei AS Monaco, Daniel Niculae, a marcat al treilea gol al său de la transferul la formaţia din Principat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M