Funeriu: Spiru Haret va putea organiza examen de licenţă la toamnă sub monitorizarea ministerului

Ministrul Educaţiei spune că studenţii de la învăţământ la distanţă ai Universităţii Spiru Haret vor putea da un nou examen de licenţă, pentru a obţine o diplomă recunoscută. Examenul ar urma să se desfăşoare în perioada 15-30 septembrie.

COMENTEAZĂ

„Universitatea Spiru Haret a făcut o solicitare către minister pentru da licenţă cu cei care au un stat incert. Pe baza acestei solicitări am purtat o corespondenţă internă în minister şi trimis astăzi o adresă către universitate, în care se spun câteva lucruri: 1.Universitatea este cea care a solicitat acest examen. 2. Există baza legală prin ordonanţa 10 şi am comunicat Universităţii Spirtu Haret, că fiind preocupaţi de interesul studenţilor care au fost de bună credinţă, ne putem da acordul de principiu pentru acordul desfăşurarea unui examen de licentţă, cu condiţia să se respecte metodologia de monitorizare elaborată de minister şi să se stabilească care sunt comisiile”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la TVR 2.

„Examenele nu vor fi date în acelaşi format ca prima dată, pe baza unei atente supravegheri a Ministerului. Condiţiile sunt cele stabilite de monitorizarea impusă de minister, o monitorizare de trei ani. Universitatea se supune acestei monitorizări. Diplomele acestor studenţi nu vor mai avea acest statut incert. Vom fi de acord cu aceste examene. Dacă vom constata respectarea obligaţiilor, acest examen va putea fi dat. Eu am declarat şi în trecut că trebuie să urmărim interesul studenţilor, iar asupra unor universităţi să nu mai planeze suspiciunea de „fabrici de diplome”, a adăugat ministrul.

Funeriu a arătat şi ce se întâmplă că IDD-ul. „Nu se mai înmatriculează studenţi la forma de învăţământ la distanţă. Acest program a fost închis. Ordonanţa 10 prevede că cei care erau înscrişi la formele neacreditate să poate să se înscrie la forma acreditată, adică la forma la zi.”

Examen de licenţă între 15-30 septembrie

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Spiru Haret, Corneliu Toader, a declarat că instituţia de învăţământ superior va respecta legislaţia şi metodologia în vigoare atunci când va organiza sesiunea specială a examenului de licenţă, se arată pe forumul universităţii.

Potrivit acestuia, din comisiile de examinare vor face parte reprezentanţii de la facultăţile de profil acreditate din ţară.

Vom respecta cu stricteţe legea. Vom prezenta pe site-ul universităţii toate amănuntele înainte de susţinerea examenului de licenţă”, a spus Toader.

Absolvenţii formelor de învăţământ ID şi FR ai Universităţii Spiru Haret (USH), care au participat la examenul de licenţă în sesiunile programate în anii 2008-2009, inclusiv februarie 2010, vor susţine un nou examen de licenţă, în perioada 15-30 septembrie, a anunţat conducerea universităţii pe site-ul acestei instituţii.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţineau însă că Universitatea Spiru Haret a solicitat aprobarea organizării unei sesiuni de licenţă şi nu a unei relicenţieri, se mai arată pe forumul universităţii. Mai mult, oficialii MEC spuneau că deocamdată nu există din punct de vedere legal termenul de relicenţiere. Astfel, organizarea unui nou examen de licenţă pentru studenţi care au susţinut deja acest examen nu este susţinut prin niciun act legislativ în vigoare.

"Prevederile OMECTS nr. 4235/2010 se aplică şi pentru absolvenţii înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 care susţin examenul de licenţă în condiţiile prevăzute de OGlO/2009" - şi aprobarea ministrului Petru Daniel Funeriu, nr. 40.955/ 28.07.2010, privind „organizarea unei sesiuni de licenţă la Universitatea Spiru Haret, în perioada 15-30 septembrie 2010, pentru absolvenţii care au susţinut şi promovat examenul de licenţă în anii 2008-2009", se arată într-un comunicat al Universităţii Spiru Haret.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print