SPORT »
Dani Coman: Steaua are prima şansă în derby-ul cu noi
Fotbal intern
"Ţinând cont de situaţia din clasament a celor două echipe, Steaua are prima şansă în derby-ul de joi. Cu toate acestea, noi ne dorim ca la finalul acestui meci să obţinem prima victorie din acest an pe teren propriu. Nu ne temem de Steaua. Acest meci nu este decisiv pentru lupta la locul doi şi nici nu este de şase puncte, este doar un joc important", a declarat Dani Coman. Întrebat care sunt atuurile giuleştenilor în faţa Stelei, Coman a spus: "Terenul propriu, aportul publicului şi dorinţa de a învinge pe Steaua reprezintă plusurile noastre".
Coman a comentat şi afirmaţiile lui Gigi Becali, care îşi doreşte ca Steaua să fie pe primul loc la finalul săptămânii: "E normal ca Gigi Becali să îşi dorească acest lucru, dar şi noi vrem ca la sfârşitul săptămânii să fim cât mai aproape de CFR Cluj. Rapid va lupta pentru acest lucru".
Portarul giuleştean a adăugat că nu se teme de arbitraj la derby-ul cu Steaua: "Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, să spun eu dacă Steaua a fost avantajată sau nu. Nu mă interesează acest lucru".
Derby-ul Rapid-Steaua, din etapa a 24-a a Ligii I, se va disputa joi, de la ora 20:30. Înaintea derby-ului de joi, Rapid ocupă locul trei în clasament, cu 45 de puncte, în timp ce Steaua se află pe poziţia secundă, cu două puncte mai mult decât giuleştenii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

