Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dâncu: Vanghelie trebuie să fie lăsat să-şi continue cariera la nivelul pe care-l înţelege

Într-o postare pe blogul personal, Vasile Dâncu apreciază că lui Marian Vanghelie i s-a făcut, de-a lungul anilor, "o mare cruzime" de către cei care i-au inoculat ideea că poate fi "un mare conducător politic", şi că acum i se pregăteşte o altă cruzime, şi anume să fie împins să revină cu forţa în prim-plan.

Dâncu: Vanghelie trebuie să fie lăsat să-şi continue cariera la nivelul pe care-l înţelege / Foto: evz.ro
Dâncu: Vanghelie trebuie să fie lăsat să-şi continue cariera la nivelul pe care-l înţelege / Foto: evz.ro

Într-un amplu text intitulat "Împotriva unei mari cruzimi. În apărarea lui Marian Vanghelie", Dâncu, mai vechiul adversar al primarului de la sectorul 5, spune că l-a iertat pe acesta pentru lucrurile spuse la adresa sa şi susţine că acesta trebuie lăsat să-şi continue cariera politică, dar la "nivelul pe care îl înţelege".

"Nicio bucurie personală, poate doar o licărire de speranţă", scrie Dâncu, făcând referire la sentimentele pe care le are în urma evenimentului prin care lui Marian Vanghelie i s-a luat conducerea organizaţiei din Capitală.

Faptul că Vanghelie a fost "trimis" să facă acele lucruri împotriva sa nu i-a creat ranchiună faţă de acesta, adaugă Dâncu, ci "o mare tristeţe şi un acut sentiment al derizoriului în legatură cu mediul în care am ajuns să activez", dar şi "dezamăgirea faţă de nefirescul, grotescul situaţiei în care partidul îl trimite la polemică ideologică împotriva mea pe cineva fără poziţie, fără studii, cultură politică sau urmă de abilităţi discursive, pe cineva care nu are nicio vină, pentru că nici măcar nici nu ştie de ce este acolo".

"În tot acest nefiresc, Marian Vanghelie nu mi-a produs un sentiment de adversitate, doar unul de incompatibilitate cu situaţia de dialog despre devenirea ideologică a partidului-far al stângii româneşti. Pentru că Marian Vanghelie a fost de cele mai multe ori folosit în competiţia politică internă de mai mulţi dintre "greii"

"Nicio bucurie personală, poate doar o licărire de speranţă", scrie Dâncu, făcând referire la sentimentele pe care le are în urma evenimentului prin care lui Marian Vanghelie i s-a luat conducerea organizaţiei din Capitală.

"Luni şi marţi am primit câteva zeci de telefoane care omagiau curajul lui Victor Ponta care l-a trimis pe margine pe Marian Vanghelie. Unii m-au întrebat dacă mă bucur şi le-am spus că Vanghelie nu a fost niciodată o miză pentru mine. Aşa cum mi-a spus odată într-o discuţie între patru ochi, el nu auzise de mine când a fost trimis pentru prima dată de şeful de partid de la Bucuresti să atace Grupul de la Cluj, într-o conferinţă de presă", scrie fostul sociolog.

Faptul că Vanghelie a fost "trimis" să facă acele lucruri împotriva sa nu i-a creat ranchiună faţă de acesta, adaugă Dâncu, ci "o mare tristeţe şi un acut sentiment al derizoriului în legatură cu mediul în care am ajuns să activez", dar şi "dezamăgirea faţă de nefirescul, grotescul situaţiei în care partidul îl trimite la polemică ideologică împotriva mea pe cineva fără poziţie, fără studii, cultură politică sau urmă de abilităţi discursive, pe cineva care nu are nicio vină, pentru că nici măcar nici nu ştie de ce este acolo".

"În tot acest nefiresc, Marian Vanghelie nu mi-a produs un sentiment de adversitate, doar unul de incompatibilitate cu situaţia de dialog despre devenirea ideologică a partidului-far al stângii româneşti. Pentru că Marian Vanghelie a fost de cele mai multe ori folosit în competiţia politică internă de mai mulţi dintre "greii" partidului care l-au promovat şi acceptat pentru că este săritor să sponsorizeze orice şi destul de dispus să îşi arate solidaritatea faţă de colegi. L-am iertat total pe Vanghelie când mi-a spus: 'Domnule profesor, eu am plătit din greu pentru fiecare lucru pe care l-am obţinut în politică.' Eram sigur de asta, iar sinceritatea si francheţea lui m-au cucerit. Mi-am dat seama atunci că este mult mai uman decât mulţi dintre colegii mei de atunci, cu gulere albe, butoni de aur şi discurs impecabil", continuă Dâncu.

El susţine că lui Vanghelie i s-a făcut "o mare cruzime", al cărui autor nu este Victor Ponta, ci apropiaţii săi, care l-au lăsat "ipocrit" să creadă că are o mare carieră politică în faţă. O a doua cruzime este pe cale să i se facă acum, avertizează el.

"Începe parcă a doua etapă a cruzimii faţă de Marian Vanghelie, după cea în care a fost încurajat din interiorul partidului că poate deveni orice vrea el în statul român doar că, deocamdată, este nevoie să plătească revelioane, serbări de 1 Mai, concedii sau lansări de carte pentru partid în lupta cu marii inamici.  (...) Această a doua fază a cruzimii faţă de Vanghelie este începutul unei celebrări publice şi o nouă încurajare pentru el ca să-şi depăşească limitele, sa ducă din nou politica în derizoriu şi vulgaritate. Asa cum în Comitetul Executiv a PSD s-a votat aproape în unanimitate pentru eliminarea lui, noii lui apologeţi vor doar să-l folosească împotriva USL şi a lui Victor Ponta", susţine Dâncu.

Mai mult, sociologul spune că primarul este un "om bun", a cărui carieră trebuie lăsată să continue, dar exclusiv pentru partea de societate pe care el o înţelege şi unde este admirat sincer. "Eu ştiu că Vanghelie este un băiat (spune mereu că este foarte tânăr!) care a progresat mult, sunt convins că este un om bun, poate fi probabil un prieten pe care te poţi baza. Sunt sigur că are caracter şi am dovada asta prin faptul că nu i-a dat în gât pe cei care l-au taxat în timp, dar cred că ar trebui lăsat în pace să-şi continue o carieră la nivelul pe care îl înţelege şi unde poate. Eu, vechiul lui adversar, consider că este inuman acest circ care văd că începe să se înfiripe. Pentru că este un om simplu s-ar putea să creadă din nou că ar putea deveni un mare conducător politic în viitor. Să ne înţelegem, Vanghelie nu este vreun înger, nici vreun naiv. Dar este aberant ca la nivelul cel mai înalt al politicii să fie încurajat un om căruia trebuia oricine să-i spună că nu are ce căuta, după cele mai elementare reguli ale rationalităţii. Crede cineva sincer că putem avea conducători politici la acest nivel de pregătire? Nu cred, iar faptul că el a ajuns acolo sus este o culpă colectivă", mai scrie Dâncu.

"O nouă capcană se conturează pentru el şi peste câteva zile s-ar putea să iasă la talk-showuri care să distrugă tot ce a construit până acum. Până la urmă, nu cred că merită aceste lucruri pentru că, vorba noilor lui fani, este un tip autentic care nu cunoaşte mecanismele şulfăriei intelectualizate şi nici cât de urât poate fi chipul trădării orchestrată de prieteni şi camarazi din politică. Dacă va accepta cântecele de sirenă pentru a forţa reintrarea, s-ar putea ca acest lucru să-i fie fatal. Sunt alături de el cu naturaleţea unuia care nu mai vrea nimic de la politică, poate doar ştergerea tuturor amintirilor acelei perioade", îi transmite Dâncu.

Fostul lider PSD îl mai avertizează pe Vanghelie că apropiaţii i-au fost fideli din cauza banilor pe care el îi deţinea şi pentru serviciile pe care era dispus să le facă. "Am fost de multe ori şocat de lipsa de criterii şi mai ales cruzimea celor care au stat alături de liderul din sectorul cinci după principiul regulii de aur a politicii, adică ",  continuă el.

Dâncu vrea însă ca apărarea lui Vanghelie să nu fie interpretată drept o admiraţie pentru el şi consideră că înlăturarea acestuia de la PSD Bucureşti este o dovadă că Victor Ponta e capabil să-şi asume măsuri pentru instalarea normalităţii.

"Unii jurnalişti mă întrebau ieri şi azi ce părerea am despre gestul lui Victor Ponta. Deşi nu mi-a dat o satisfacţie personală, recunosc că m-am gândit cu simpatie că, în fine, cineva rupe lanţul ipocriziei şi încercă să instituie o brumă de normalitate în orânduirea criteriilor de evaluare din PSD. Faptul că acest om este Victor, partenerul meu de excludere din perioada reformei, l-am considerat un fel de revanţă a tinerei generaţii politice. Şi poate o licărire de speranţă", încheie Dâncu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro