Preşedintele PSD Cluj, senatorul Vasile Dâncu, a declarat joi, la Cluj, că nu este de acord cu idea de a-l sprijini pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, în cazul în care Cristian Diaconescu, cel care candidează din partea PSD, nu intră în turul II.
“Nu sunt de acord. După părerea mea asta este o mare greşeală strategică, pentru că nu putem de acum să spunem că noi avem, de fapt, doi candidaţi. Oprescu candidează împotriva partidului, candidează încercând, cu sau fără voia lui, să segmenteze votul partidului şi să micşoreze şansa candidatului nostru de a ajunge în turul II, de aceea nu poate să existe niciun fel de înţelegere şi niciun fel de colaborare cu o asemenea iniţiativă”, a afirmat Dâncu.
El a mai spus că cei care afirmă că sprijinirea lui Oprescu este o mutare viabilă, “înseamnă că, de fapt, au o strategie ascunsă, strategii laterale”.
Întrebat dacă liderii de la Bucureşti ar trebui să fie mai atenţi asupra efectelor pe care le produc cu asemenea declaraţii, Vasile Dâncu a comentat că “orice spune un lider de la centru, mai ales în campanie electorală, produce efecte electorale”.
“Cred că ar trebui să ne gândim mult mai bine atunci când facem declaraţii, dar eu cred că cei care fac declaraţii de la centru, de la noi, sunt oameni inteligenţi. Nu fac declaraţii greşite, nu fac declaraţii întâmplătoare. Poate că ăsta este modul lor de gândire şi aşa ştiu ei să facă un fel de management divergent al partidului”, a mai afirmat preşedintele PSD Cluj.
Menţionăm că şeful de campanie el PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, că nu exclude varianta susţinerii candidatului independent Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, dacă acesta ajunge în turul II cu altcineva decât cu Cristian Diaconescu.
“Din doi unul va cîştiga sigur, eu sper să fie Diaconescu. Dacă domnul Oprescu câştigă, lucru pe care i-l dorim, este a doua dorinţă a noastră. Dorinţa noastră este să luăm Capitala de la PD-L”, a declarat Miron Mitrea.
La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană a refuzat, miercuri, în timpul unei vizite în judeţul Olt, să răspundă acestei întrebări sau celei privind o eventuală reprimire în partid a lui Oprescu în caz că va câştiga alegerile, mulţumindu-se să afrme că partidul său are un candidat, pe Cristian Diaconescu.
Sursa şi foto: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Dâncu se opune susţinerii lui Oprescu şi acuză liderii PSD de la centru de "management divergent"
Joi, 01 Mai 2008 16:18
| Vot: |
0
|
214 vizualizari, 6 comentarii, 0 voturi
Taguri: Bucureşti, candidatură, conducere, Dâncu, Oprescu, susţinere,
Taguri: Bucureşti, candidatură, conducere, Dâncu, Oprescu, susţinere,
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul în cazul contestaţiei faţă de candidatura lui Oprescu
Luni, 28 Aprilie 2008 08:11 - Mitrea a afirmat că Oprescu e a doua opţiune a PSD, dacă Diaconescu nu intră în turul doi
Miercuri, 30 Aprilie 2008 16:26 - Oprescu susţine că mititeii pesedişti îi provoacă "dureri de stomac"
Joi, 01 Mai 2008 14:57 - Vasile Dâncu spune că a fost demis în urma unei mineriade orchestrate de Miron Mitrea
Duminica, 29 Iunie 2008 18:15
Comentariile cititorilor
6. Groza Mircea
Sambata, 03 Mai 2008 20:31
| Raspunde la comentariu
5. Giovanni
Sambata, 03 Mai 2008 18:55
4. DAN
Sambata, 03 Mai 2008 01:29


3. Escu
Vineri, 02 Mai 2008 15:56
2. Mara
Vineri, 02 Mai 2008 15:37
1. Milu
Joi, 01 Mai 2008 21:48
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Norica Nicolai susţine că PD-L intenţionează să absoarbă PRM
Astazi, ora 04:00Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că "există o înţelegere clară" între PRM şi PD-L de susţinere a unor proiecte PD-L în Senat, iar partidul condus de Emil Boc intenţionează "să absoarbă" PRM.
Geoană: Dacă Guvernul nu adoptă soluţiile propuse de moţiunile simple, PSD va depune una de cenzură
Astazi, ora 04:00Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă la Braşov că, în situaţia în care Guvernul nu pune în practică soluţiile propuse de cele patru moţiuni simple ale partidului, atunci formaţiunea va depune o moţiune de...
Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
Astazi, ora 04:00Deputatul Daniela Buruiană Aprodu, fost membru PRM, a declarat la Realitatea TV că formaţiunea din care a făcut parte este "în disoluţie", iar liderul C. V. Tudor "se află într-un stadiu avansat de cadavru politic".
PRM a depus la Senat un proiect de lege pentru amânarea votului uninominal până în 2012
Astazi, ora 04:01Senatorul PRM Gheorghe Funar a declarat sâmbătă că a depus în Parlament un proiect de lege prin care propune amânarea aplicării votului uninominal pentru 2012 şi consideră că propunerea sa ar putea intra în dezbaterea plenului...
PRM invită partidele parlamentare de opoziţie să introducă o moţiune de cenzură
Astazi, ora 04:00PRM invită partidele parlamentare de opoziţie să introducă o moţiune de cenzură comună la adresa guvernului, în luna septembrie, precizând că discuţiile cu partidele pentru susţinerea demersului PRM vor începe de luni, a...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (2277)
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (2049)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (1284)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (1201)
- Radu Berceanu: Cedarea postului de vicepreşedinte al Senatului către Corneliu Vadim Tudor "a fost o greşeală" (1078)
Cele mai VOTATE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (3.64/5)
- Radu Berceanu: Cedarea postului de vicepreşedinte al Senatului către Corneliu Vadim Tudor "a fost o greşeală" (3.12/5)
- Liderii PSD vor depune la DNA o sesizare împotriva ministrului Educaţiei (2.84/5)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (2.56/5)
- Geoană: PD-L şi PRM se tem de votul uninominal (2.08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (118)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (48)
- Băsescu l-a invitat pe Benedict al XVI-lea în România (36)
- Norica Nicolai susţine că PD-L intenţionează să absoarbă PRM (34)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (33)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
Astazi, ora 13:23De aproape 40 de ani, Ada Kaleh sau Insula Cetăţii este doar o amintire exotică acoperită de apele Dunării. În 1968, autorităţile au decis strămutarea celor 600 de locuitori de origine turcă ai Insulei Cetăţii. Trei ani mai...
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Madonna i-a dedicat Papei Benedict al XVI-lea melodia "Like a virgin"
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania. Imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ciprian Marica şi-a cerut scuze publice fanilor naţionalei pentru înfrângerea cu Lituania
Astazi, ora 15:46Atacantul echipei naţionale a României, Ciprian Marica, a ţinut să le ceară scuze publice fanilor pentru "umilinţa" cu Lituania şi spune că va munci de 10 ori mai mult pentru a-şi reface imaginea.
- Primăria Sectorului 2 pierde, în primă instanţă, procesul împotriva Curţii de Conturi
- Dani Coman nu mai suportă situaţia în care se află
- Ilarion Ciobanu - un om dur, dar de o sensibilitate aproape copilărească, spun prietenii
- Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
- Rapid - Olubayo Adefemi a semnat un contract valabil patru ani
- Handbal - Oltchim a ocupat locul 3 la memorialul Anita Kulcsar
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








