Adoptarea, marţi, in Camera Deputaţilor, a legii care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost aspru criticată de liderii Opoziţiei, dar şi de o serie de primari, în special liberali.
"Nu este cea mai bună metodă pentru a crea diversitate, este o metodă mai rapidă pentru a crea majorităţi. Virtuţile acestei legi ar fi că se face economie electorală, poate şi de bani, şi nu se uzează electoratul, care se satură de atâtea tururi de alegeri. (...) Pe de altă parte, acest tip de scrutin îi avantajează pe cei care, într-un fel sau altul, deţin deja anumite majorităţi. Apare mai repede confirmarea, decât schimbarea. Este o metodă prin care se poate menţine mai degrabă stabilitatea sistemului, decât schimbarea lui. Îi avantajează mai mult pe cei de la putere, decât pe cei din opoziţie", spune Dâncu.
Dacă însă PSD şi PNL vor reuşi să comunice cu electoratul, să-l mobilizeze la vot şi să nominalizeze cei mai buni candidaţi, atunci USL are şanse reale să câştige foarte multe primării, în special în localităţile unde prezenţa la vot este mai mare.
Pe de altă parte, Vasile Dâncu admite că alegerea primarilor într-un singur tur ar putea avantaja UDMR, dar spune că principalul motiv constă în faptul că maghiarii se mobilizează la vot mult mai bine decât românii.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M