Dan Voiculescu se ţine de glume pe blog. Vrea să-l canonizeze pe Traian Băsescu. Voiculescu a preluat ideea unui coleg blogger şi vrea să treacă la fapte: “Trec chiar eu, împreună cu iniţiatorul, la organizarea iniţiativei civice pentru sanctificarea lui Traian Băsescu. Vă propun ca în următoarea săptămână să organizăm chiar aici, pe blog, plecând de la ideile lui Alexandru Beldiman, un „conclav” menit să găsească cele mai solide argumente teologice în favoarea sanctificării. Să construim un dosar „beton”, care să nu poată fi contestat de nimeni. Vom lansa ulterior o petiţie menită să strângă cât mai multe semnături (probabil milioane). Şi abia apoi, cu temele bine făcute, cu poporul strâns unit în jurul ideii, vom încerca să convingem autorităţile religioase de temeinicia iniţiativei noastre.”
Biserica Ortodoxă Română a respins recent subtil iniţiativa de a-l canoniza pe Mihai Eminescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M