Şocul vacanţei de iarnă este mutarea lui Dan Petrescu din Liga 1 în al doilea eşalon al fotbalului rus. Bursucul ştie, însă, ce vrea: o ofertă serioasă din partea unei echipe mari din Europa nu poate veni câtă vreme antrenezi în România.
"Eu vizez să ajung în Occident printr-o performanţă în Rusia pentru că e clar că din România direct în Occident e foarte greu să ajungi ca antrenor. Doar Mircea Lucescu a reuşit asta. Românii nu sunt băgaţi în seamă acolo. Fiţi convinşi că dacă aveam o propunere serioasă din Anglia sau Italia aş fi mers acolo, nu în Rusia", a explicat Dan Petrescu într-un interviu acordat ProSport.
Tehnicianul care a produs minunea grupelor Ligii Campionilor cu Unirea Urziceni a vorbit şi despre planurile sale cu noua echipă:
"Când am luat Unirea Urziceni după Wisla Cracovia s-a spus la fel, că m-am dus la o echipă modestă. Am ales Unirea pentru acea bază sportivă şi pentru proiectul pe termen lung. În condiţii asemănătoare merg şi la Kuban Krasnodar. Echipa e în liga a doua, dar în 3-4 ani obiectivul meu e să o duc în cupele europene, poate chiar în Champions League. Vreau ca în 2010 să devin campion de două ori. Cu Kuban Krasnodar în liga a doua rusă şi să mai primesc o medalie şi de la Urziceni".
Dan Petrescu: Din Rusia voi ajunge în Occident
PUBLICAT
Luni, 4 Ianuarie 2010 11:08
ACTUALIZAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 04:02
SURSA
REALITATEA.NET
Fostul antrenor al Unirii Urziceni are planuri mari: Petrescu vrea să-i ducă în Liga Campionilor si pe cei de la Kuban Krasnodar, urmând apoi să se mute în Occidentul fotbalistic.
Citeşte totul despre:
Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, Liga I, Occident, Rusia, Unirea Urziceni, Wisla Cracovia








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M