EXTERN »
Dalai Lama renunţă la poziţia de lider dacă situaţia din Tibet se agravează
Realitatea TV
"Dacă lucrurile scapă de sub control, singura mea opţiune va fi de a mă retrage complet", a declarat Dalai Lama, într-o conferinţă de presă.
El a dat asigurări că nu se află la originea violenţelor care afectează Tibetul.
"Nu controlăm această mişcare", a subliniat liderul spiritual tibetan, asigurând că nu se află în poziţia de a le spune tibetanilor care trăiesc sub regimul chinez "să facă ceva sau să nu facă ceva".
China afirmat luni că are "dovezi" că revoltele de la Lhassa, de săptămâna trecută, au fost "pregătite şi organizate de grupul lui Dalai Lama", căruia i-a cerut să renunţe la a mai cere independenţa Tibetului.
"Avem dovezi că aceste incidente au fost pregătite şi organizate de grupul lui Dalai Lama", a declarat premierul chinez Wen Jiabao, fără a face alte precizări.
Premierul chinez l-a acuzat pe Dalai Lama şi că îşi incită adepţii la sabotarea Jocurilor Olimpice din august de la Beijing.
În semn de deschidere, liderul tibetan a invitat autorităţile chineze să vină să îl întâlnească pentru a ancheta acuzaţiilor potrivit cărora ar fi responsabil pentru incidentele din Tibet. "Veniţi aici, dacă vreţi, anchetaţi faptele. Chinezii pot să vină şi să inspecteze totul", a adăugat liderul spiritual, reafirmând că problema independenţei nu este "pe ordinea de zi".
"Nu comiteţi violenţe, este rău. Violenţa este contrară naturii umane. Violenţa este aproape o sinucidere. Chiar dacă 1.000 de tibetani îşi sacrifică viaţa, aceasta nu va duce nicăieri", a declarat el.
Dalai Lama a renunţat să mai revendice independenţa Tibetului şi a adoptat o "cale de mijloc", cerând o simplă autonomie culturală a ţării sale.
Violenţele din Tibet s-au soldat cu 13 morţi, potrivit autorităţilor chineze şi între 100 şi câteva sute, potrivit Guvernului tibetan, aflat în exil.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

