"Să nu se mai spună că acest blog aste nedrept faţă de CEDO sau că se teme să informeze când Curtea - în pofida experienţei din trecut şi a aşteptărilor - ia deciziile corecte" - începe scurtul articol.
"Astăzi putem anunţa că CEDO, care şi-a luat liber de la a le permite violatorilor să stea în Marea Britanie pentru că au o viaţă de familie sau de la a da deţinuţilor drept de vot, a înscris un mic punct pentru justiţie".
"În comentariile anterioare de pe blog, am scris despre profund îngrijorătoarea folosire de către soţie a judecătorului român la CEDO. El este Corneliu Bîrsan, ea este Gabriela şi este jurist în România. Luna trecută s-a aflat că Bîrsan era anchetată de autorităţile române pentru că ar fi acceptat mită, printre care bijuterii, curse aeriene gratuite şi folosirea unui apartament din Paris pentru fiul ei, pentru a renunţa în schimb la anumite cazuri. Însă ea a obiectat pentru că i-a fost percheziţionată locuinţa, bazându-se pe imunitatea diplomatică a soţului ei - protecţie faţă de investigaţie acordată tuturor judecătorilor de la CEDO", potrivit blogului.
"Luna trecută, Curtea a condamnat percheziţiile, dar miercuri, într-o schimbare merituoasă, a ridicat imunitatea Gabrielei Bîrsan", subliniază autorul articolului.
"Poate că este o victorie mică - şi desigur există pericolul ca Gabriela Bîrsan să se poată ascunde după soţul ei şi protecţia legală a acestuia - dar ea trebuie notată. Bravo, Strasbourg", încheie el.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea imunităţii judecătoarei Gabriela Bîrsan, pentru a putea fi anchetată, însă a respins solicitarea de a se ridica şi imunitatea soţului acesteia, judecătorul român la Curte, Corneliu Bîrsan. Potrivit comunicatului citat, la data de 16 noiembrie Guvernul României a solicitat CEDO ridicarea imunităţii judecătorului român Corneliu Bîrsan, în contextul anchetării soţiei acestuia, judecătoarea de la instanţa supremă din România, Gabriela Bîrsan.
Plenul Curţii, care a dezbătut solicitarea de ridicare a imunităţii pe 21 şi 23 noiembrie, pe baza informaţiilor furnizate de partea română, a ajuns la concluzia că privilegiile şi imunităţile de care se bucură judecătorii CEDO se aplică atât judecătorului Corneliu Bîrsan, cât şi soţiei acestuia.
Plenul a decis să admită cererea de ridicare a imunităţii judecătoarei Gabriela Bîrsan, strict în măsura necesară pentru efectuarea investigaţiei. Pe de altă parte, CEDO a respins cererea de ridicare a imunităţii în ceea ce îl priveşte pe Corneliu Bîrsan.
"Ridicarea imunităţii nu are efect retroactiv", se mai arată în comunicatul citat.
Daily Mail, despre cazul Bîrsan: "O mică victorie la CEDO"
PUBLICAT
Miercuri, 30 Noiembrie 2011 13:26
ACTUALIZAT
Miercuri, 30 Noiembrie 2011 14:16
SURSA
NewsIn
Blogul Daily Mail publică un articol intitulat "O mică victorie la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului", salutând ridicarea imunităţii Gabrielei Bîrsan şi spunând "Bravo, Strasbourg".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M