Descoperire macabră în orăşelul East Saint Louis, din statul Illinois. Poliţia a găsit cadavrele a trei copii, daţi dispăruţi săptămâna trecută.

Ucigaşul nu este nimeni altcineva decât Tiffany Hall, în vîrstă de 24 de ani, dădaca victimelor. La prima percheziţie poliţia nu a găsit trupurile neînsufleţite ale copiilor. Acestea au fost descoperite ulterior, în uscătoria imobilului în care locuiau. Mai mult, mama micuţilor, Jimella Tunstall, în vârstă de 23 de ani, care era însărcinată în luna a şaptea, a fost ucisă de Tiffany în jurul datei de 15 septembrie.

Dădaca a înlăturat apoi fătul din trupul mamei, fapt care a dus la moartea aproape instantanee a acestuia. În aceeaşi zi, ea a alertat poliţia şi a declarat că a născut prematur. Transportată de urgenţă la spital împreună cu fătul mort, femeia nu s-a lăsat examinată de doctori şi a oferit informaţii contradictorii cu privire la cauzele care au făcut-o să intre în travaliu. Ea a fost arestată după ce prietenul său a dezvăluit poliţiei faptul că Tiffany i-a spus că nu este copilul ei.

Tiffany a fost acuzată de uciderea mamei şi a fătului, deocamdată, dar procuratura analizează studiază probele care vor permnite inculparea ei şi pentru celelalte trei crime.