Actualul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, a vorbit, sâmbătă, în cadrul emisiunii 3X3 despre actuala criză din agricultură, precum şi despre posibilele urmări ale aplicării clauzei de salvgardare.
"În situaţia politică actuală şi sub presiunile Uniunii Europene, problema cea mai vizibilă în cazul Ministerului Agriculturii e legată de sistemul de plăţi", a afirmat Cioloş.
El s-a arătat încrezător în privinţa viitorului situaţiei din agricultură, cât şi în propriile capacităţi de a rezolva criza: "Am venit la Ministerul Agriculturii pentru că e domeniul în care m-am pregătit şi am considerat că pot aduce o schimbare!"
"Nu cred că cineva şi-a pus problema unui ministru de sacrificiu. Avem în faţă o ramânere în urmă, un subiect pe care l-am urmărit încă din 2005, însă a trebuit sa avem în vedere situaţia de a deveni stat european din ianuarie 2007", a argumentat ministrul.
Ministrul a mai spus că semnalează o presiune foarte mare din cauza agenţiilor de plăţi. "Pentru plăţile directe este cel mai dificil an. Trebuie să dovedim că acest sistem de plăţi funcţionează", a continuat el.
Cioloş susţine că s-a ajuns la acest sistem informatic de plăţi pentru a fi eliminată birocratia europeană.
"Problema pe care va trebui sa ne-o punem pe viitor va fi cea a oganizării de piaţă, pentru că încă avem o comunicare pe filieră defectuoasă. Cred că ne confruntăm, în general, în administraţie, cu probleme de anticipare!",a afirmat el.
"Consecinţele clauzei de salvgardare sunt foarte grave, şi pornind de la această idee, şi declaraţiile sunt în acelaşi ton", a încheiat ministrul Dacian Cioloş.
D. Cioloş: Am acceptat să îmi asum şi o eventuală activare a clauzei de salvgardare
Luni, 15 Octombrie 2007 06:09
| Vot: |
0
|
| Video (4) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Dacian Cioloş este noul ministru al Agriculturii
Vineri, 12 Octombrie 2007 03:03 - Cioloş va demite toţi secretarii de stat dacă UE activează clauza de salvgardare
Vineri, 12 Octombrie 2007 11:28 - Reacţiile presei internaţionale la numirea lui Dacian Cioloş ca ministru al Agriculturii
Vineri, 12 Octombrie 2007 16:56 - M. Coşea: Remeş este un exemplu de incompetenţă crasă. Cioloş este un funcţionar de excepţie, dar atât
Sambata, 13 Octombrie 2007 14:41 - Noul ministru al Agriculturii a depus jurământul
Marti, 16 Octombrie 2007 00:24
Comentariile cititorilor
10. Ierdan
Duminica, 14 Octombrie 2007 21:49
| Raspunde la comentariu
9. adev.gol golutz
Duminica, 14 Octombrie 2007 18:11
8. corectu'
Duminica, 14 Octombrie 2007 14:21


7. stau stramb si judec.drept...?!
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:54
6. stau stramb si judec.drept...?!
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:54
5. Teofil Marius
Duminica, 14 Octombrie 2007 10:47
4. Dan
Duminica, 14 Octombrie 2007 08:48
3. DAN
Duminica, 14 Octombrie 2007 02:37
2. DAN
Duminica, 14 Octombrie 2007 02:29
1. Anonim
Sambata, 13 Octombrie 2007 21:01
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentarii au început să respingă pomenile electorale. Cum comentaţi?
Marti, 07 Octombrie 2008 18:15După ce pregătiseră o avalanşă de legi populiste care stăteau să cadă direct în capul Guvernului, deputaţii au revenit cu picioarele pe pământ. Ei au început să respingă pe bandă rulantă cadourile pentru electorat. Cu...
Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 19:45De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva...
Viitorii senatori vor primi purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini
Marti, 07 Octombrie 2008 21:28Purificatoare de aer, telefoane mobile noi, laptopuri şi maşini. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vor avea viitorii senatori. Astăzi, Biroul permanent al Senatului a dat publicităţii proiectul de buget pe anul...
Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Marti, 07 Octombrie 2008 15:25Petre Roman a calificat, astăzi, acuzaţiile preşedintelui Băsescu, potrivit cărora îşi face campanie electorală în diaspora în calitate de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate, ca fiind...
Guvernul a chemat la consultări marile confederaţii sindicale
Marti, 07 Octombrie 2008 16:46Premierul Tăriceanu a invitat sindicatele, vineri, la ora 13:00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre subiecte "aflate în atenţia Guvernului şi a sindicatelor" şi despre implicaţiile evoluţiei pieţelor financiare la nivel...
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (6319)
- Inedit! Un cuplu liberal care candidează în Bucureşti îşi expune viaţa personală pe blog după modelul Big Brother (5480)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (3353)
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO (3235)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (2804)
Cele mai VOTATE din Politică
- PNL a validat candidatura ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru Parlament (3.76/5)
- Tăriceanu: Educaţia a primit şi va primi 6% din PIB, iar Cercetarea va primi 3% din PIB (3.72/5)
- Tăriceanu: Înlocuirea lui Adomniţei este un avertisment şi pentru secretarii de stat din minister (3.56/5)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (3.24/5)
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (3.2/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei (136)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (113)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (68)
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi? (61)
- Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 00:12Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












