Preşedintele campioanei Fenerbahce, Aziz Yildirim, vicepreşedintele Sekip Mosturoglu şi alţi doi oficiali ai clubului din Istanbul au fost arestaţi în urma unei anchete a autorităţilor din Turcia privind meciurile trucate din prima ligă.
După gratii au ajuns şi patru fotbalişti, doi impresari, trei foşti angajaţi ai federaţiei şi alte 37 de persoane.
Operaţiunea în cadrul căreia au fost reţinute cele 50 de persoane a urmat unei anchete de trei luni, privind mai multe meciuri din ediţia recent încheiată a campionatului Turciei. Pe lista persoanelor reţinute în cadrul anchetei se numără patru preşedinţi de club - Aziz Yildirim (Fenerbahce), Majnun Otyakmaz (Sivasspor), Omer Ülkü (Giresunspor), Abdurrahman Yakut (Diyarbakir) -, fostul preşedinte de la Giresun, Olgun Peker, Vicepreşedintele Fenerbahce Şekip Mosturoglu, directorul financiar Tamer Yelkovan şi Ilhan Ekşioglu, dorit ca manager.
Poliţia a făcut percheziţii la sediul clubului Fenerbahce, dar şi în alte câteva clădiri care aparţin acestuia. În acest scandal sunt implicate încă cinci cluburi din prima ligă: Eskisheirspor, Karabukspor, Sivasspor, Genclerbirligi şi Ankaragucu.
Fenerbahce a câştigat titlul datorită golaverajului superior celor de la Trabzonspor, iar trei dintre ultimele patru victorii obţinute în deplasare de gruparea din Istanbul sunt suspecte: 3-1 cu Eskişehir, 1-0 cu Karabuk şi 4-3 cu Sivasspor. Dincolo de suspiciunile legate de meciurile în sine, după încheierea sezonului Fenerbahce a transferat jucători de la două dintre cele trei echipe, pe Emenike (Karabukspor), cu 7 milioane de euro, şi pe Sezer Ozturk (Eskisehir) cu 2,75 milioane. Cei doi nu au evoluat în meciurile cu Fener, invocând probleme medicale.
Conform legii împotriva complotului sub formă organizată, aranjamentelor şi oferirii de prime pe căi subversive, cei găsiţi vinovaţi de implicarea în meciuri trucate riscă închisoarea pe perioade cuprinse între 7,5 şi 18 ani. În plan sportiv, cluburile implicate în astfel de scandaluri pot fi retrogradate şi retrase din cupele europene, iar fotbaliştii implicaţi riscă excluderea din viaţa sportivă.
Luni dimineaţă, preşedintele lui Fenerbahce, Aziz Yildirim, a fost transportat din arest la spital, din cauza problemelor medicale. El suferă de diabet şi are probleme cu tensiunea arterială.
"Cutremurul" din Turcia vine la numai câteva zile după cel din Ungaria, unde miercurea trecută au fost reţinute 7 persoane - 4 arbitri şi 3 foşti sau actuali jucători - suspectate de legături cu mafia asiatică a pariurilor, în folosul căreia ar fi influenţat rezultatele umor meciuri internaţionale.
Mai multe campionate europene sunt prinse însă în această vâltoare a demascării meciurilor trucate. Cazuri similare, soldate cu arestarea mai multor persoane, sunt pe rol şi în Italia, Grecia, Finlanda şi Israel.
UEFA şi FIFA au declarat război fraudei în fotbal. În acest scop, forul mondial a donat 20 de milioane de euro Interpolului, iar cel european va aloca 9,5 milioane de euro fiecărei federaţii afiliate, între 2012 şi 2016.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M