Un seism, cu magnitudinea de 5,3 pe scara Richter, a fost resimţit ieri dimineaţă în centrul Japoniei. Agenţia Meteorologică niponă a anunţat că, pentru moment, nu au fost semnalate victime sau pagube materiale şi nu a fost emisă alertă de tsunami.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la circa 300 de kilometri vest de Tokyo. Situată la joncţiunea a patru plăci teconice, Japonia este afectată de mii de cutremure anual.

Pe 25 martie, un seism de 6,9 pe scara Richter a provocat moartea unei persoane şi rănirea a 220, distrugând numeroase drumuri şi case în peninsula Noto din vestul ţării.

foto Reuters