Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter s-a produs vineri seară în Noua Zeelandă.
Autorităţile neo-zeelandeze nu au emis alertă de tsunami după seismul produs la 40 de kilometri adâncime, în zona insulelor Kermadec (Noua Zeelandă).
Specialiştii au avertizat că este posibil un tsunami, iar apărarea civilă i-a sfătuit pe oamenii din zonele litorale ale să stea departe de plaje şi de apă, să nu se plimbe în zonele respective, să asculte radioul şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale. În cele din urmă, experţii au ajuns la concluzia că nu e niciun pericol, scrie NewsIn.
Insula Raoul este cea mai mare şi cea mai la nord situată din arhipelagul Kermadec, aflându-se la circa 1.100 kilometri nord-est de Insula de Nord a Noii Zeelande.
Potrivit Centrului pentru avertizare de tsunami din Pacific, nivelul mării a indicat faptul că a fost generat un tsunami, iar acesta putea fi distructiv în zonele de coastă din apropierea epicentrului. Pentru zonele respective, dacă nu se producea un val seismic major în decurs de două ore de la timpul estimat de sosire, atunci autorităţile locale puteau spune că pericolul a trecut. Pericolul pentru ambarcaţiuni şi stucturile de coastă poate continua însă timp de câteva ore, din cauza schimbărilor continue ale nivelului mării şi a curenţilor rapizi.
Pentru alte zone de coastă din Pacific nu a existat o ameninţare de tsunami, deşi în unele regiuni s-ar putea produce modificări non-distructive de mică amploare, variaţiile nivelului mării putând dura câteva ore.
Departamentul pentru Conservare a încearcat, după cutremur, să ia legătura cu personalul său aflat pe insula Raoul. Este vorba despre opt persoane, angajaţi şi voluntari, care efectuau controale pentru depistarea eventuală a pestei pe insulă. Comunicarea se desfăşura de obicei prin e-mail sau skype.
Evenimentul nu este de aşteptat să aibă vreun impact asupra operaţiunilor de curăţare care se desfăşoară în largul Noii Zeelande în urma unei poluări.
La 6 iulie, un alt cutremur cu magnitudine 7,6, potrivit USGS, s-a produs în largul insulelor Kermadec, la o adâncime de până în 20 de kilometri.
Oraşul Christchurch, al doilea ca mărime din Noua Zeelandă, situat pe coasta de est a Insulei de Sud, a fost zguduit anul acesta, în februarie, de un puternic cutremur, cu magnitudine de moment de 6,3, urmat de numeroase replici. Peste 180 de oameni şi-au pierdut viaţa.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M