Seismul s-a produs la ora locală 12.55 (20.55 ora României), iar epicentrul a fost localizat la 59 de kilometri nord-est de districtul Singkil Baru, în provincia Aceh, la o adâncime de 78 de kilometri, potrivit Agenţiei de meteorologie, geofizică şi climatologie.
Două persoane, dintre care un băiat de 11 ani, au murit după ce mai multe case s-au dărâmat, a anunţat Agenţia de administrare a dezastrelor.
"Evaluăm încă situaţia, dar comunicaţiile sunt dificile, din cauza unei pene de curent electric", a precizat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Nugroho.
Locuitorii districtului Meulaboh din provincia Aceh s-au refugiat în zone mai înalte, temându-se de un tsunami.
"Seismul a fost foarte puternic. Oamenii au intrat în panică şi au fugit din case cât au putut de repede", a spus un locuitor, Iqbal Hamid.
Cutremurul de marţi nu a dus la apariţia unui tsunami.
Indonezia se află în zona Centurii de Foc a Pacificului, cunoscută pentru erupţiile vulcanice şi seismele frecvente.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M