Curtea de Conturi a descoperit salarii ilegale, angajări care nu erau prevăzute în buget, încălcarea legii privind achiziţiile publice, bani pentru deplasări peste limita legală, decontarea unor lucrări neefectuate, dar pentru care contractorii şi-au luat banii.
Din cauza acestor abateri, bugetul statului a pierdut 3,2 miliarde de lei. Din cele peste 1.500 de instituţii publice controlate, doar 63 au îndeplinit condiţiile legale pentru a li se acorda certificatul de conformitate din partea Curţii de Conturi.
Nici măcar, Ministerul de Finanţe nu l-a primit, pe motiv că situaţiile financiare auditate nu oferă o imagine reală. Tot la Ministerul Finanţelor s-au găsit cheltuieli de deplasare din 2009, înregistrate în bilanţul contabil abia în 2010, iar la Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a fost inclusă eronat în bilanţ suma de 5 milioane de lei.
Şi la alte companii de stat, Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave. Mii de kilometri din reţeaua Distrigaz și sute de staţii de măsurare-reglare au dispărut din acte. La Poșta Română, contractele păguboase au adus un prejudiciu de aproape 90 de milioane de lei. Compania a plătit degeaba servicii de transport aerian fără ca acestea să fie efectuate. Iar lista continuă cu CFR SA unde s-au descoperit nereguli de peste 200 de milioane de lei. Curtea de Conturi a sesizat deja 15 fapte penale de abuz sau neglijenţă în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, petrecute în instituţiile publice în 2010.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M