Potrivit raportului, primarul general a semnat un contract de cumpărare a unui teren în comuna Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, pe care urma să fie amenajat un adăpost pentru câinii fără stăpân. Specialiştii Curţii de Conturi au stabilit că tranzacţia s-a făcut fără a fi respectată legea. Ei au ajuns la concluzia că prejudiciul adus bugetului local se ridică la 4,5 milioane de lei. Reprezentanţii Primăriei susţin însă că nu au făcut nicio plată în mod ilegal.

Deşi în raportul Curţii de Conturi se arată că suma plătită pentru terenul si construcţiile din Mihăileşti este mult prea mare, reprezentanţii primăriei susţin că preţul este cel al pieţei.

Atât rezultatele controlului cât şi obiecţiile autorităţilor vor ajunge la instanţa civilă, care va stabili dacă există o vinovăţie a Primăriei Capitalei şi cum vor fi returnaţi banii.