foto: danvoiculescu.ro
Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui Dan Voiculescu de a trimite dosarul în care se judecă cu CNSAS la CCR, deşi consideră că articolul 34 din ordonanţa CNSAS nu încalcă unele articole din Constituţie, aşa cum a acuzat avocatul liderului PC, se arată în motivarea deciziei din 18 septembrie.

Potrivit articolului 34, "cauzele aflate pe rolul instanţelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit instanţelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părţile stăruie în continuarea judecăţii, iar în caz afirmativ, continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări efectuate rămân valabile".

În opinia instanţei, "nu se poate susţine că părţii care a declanşat acţiunea i se încalcă dreptul la un proces echitabil ori dreptul la apărare, că i se restrânge exerciţiul unor drepturi, în condiţiile în care accesul la instanţă e garantat prin noua lege (n.r. - ordonanţa CNSAS) şi nu e restrâns în nici un fel", arată judecătorii în motivare.

Totuşi, magistraţii au decis că cererea de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională e întemeiată, "având în vedere că articolul 34 din Ordonanţa CNSAS - numărul 24 din 2008 -, al cărei neconstituţionalitate se invocă, e o dispoziţie dintr-o ordonanţă în vigoare şi are legătură cu soluţionarea cauzei". Prin aceasta, instanţa apreciază, în motivarea de la dosar, că e necesar, pentru buna desfăşurare a procesului, ca CCR să hotărască dacă articolul 34 din Ordonanţa CNSAS respectă sau nu Constituţia României.

De asemenea, în motivare, se arată că CNSAS a fost de acord cu trimiterea procesului la Curtea Constituţională,  pentru că articolul 34 din Ordonanţa CNSAS are legătură cu rezolvarea procesului şi nu trebuie să se mai  pună la îndoială constituţionalitatea lui.

Reamintim că Tribunalul Bucureşti a decis, pe 18 septembrie, trimiterea la Curtea Constituţională a dosarului lui Dan Voiculescu împotriva deciziei de colaborator primită de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, după ce avocaţii liderului PC au contestat şi noua Ordonanţă CNSAS.