Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte soarta preşedintelui Traian Băsescu după referendum îl are Curtea Constituţională şi nu Parlamentul, susţin specialiştii în drept constituţional. Aceştia atrag atenţia că hotărârile Curţii primează în faţa unei hotărâri a Parlamentului. De aceea, în cazul invalidării referendumului de demitere, preşedintele suspendat poate să conteste la Curtea Constituţională o eventuală hotărâre a Parlamentului de a-l împiedica să revină la Cotroceni.
Parlamentul a decis ca, dacă referendumul nu va fi validat de către Curtea Constituţională, procedura care trebuie urmată în acest caz să fie stabilită de către parlamentari.
"În mod cert, va prima decizia Curţii Constituţionale care potrivit legii sale de funcţionare se va exprima printr-o hotărâre, nu printr-o decizie. Hotărârea Curţii va fi definitivă", a explicat Liviu Corneliu Popescu, specialist în drept internaţional - Universitatea Bucureşti.
Liderii UDMR sunt de părere că dacă referendumul nu va fi validat, Traian Băsescu ar trebui să se întoarcă la Cotroceni, în timp ce conducerea PIN consideră că acesta ar trebui să îşi dea demisia. Social-democraţii au anunţat că partidul va respecta decizia Curţii Constituţionale, oricare ar fi aceasta.
"Soluţia morală dacă Traian Băsescu nu va reuşi prin campania furibundă să aducă măcar 50% plus unu la vot ar fi demisia lui", a declarat Cozmin Guşă, preşedinte PIN.
"Indiferent dacă ne place sau nu, pe 19 mai trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale", a spus Mircea Geoană, preşedintele PSD.
Curtea Constituţională, ultimul cuvânt după referendum
Joi, 26 Aprilie 2007 18:10
| Vot: |
0
|
36 vizualizari, 16 comentarii, 0 voturi
Taguri: campanie, Curtea Constituţionala, referendum, Traian Băsescu,
Taguri: campanie, Curtea Constituţionala, referendum, Traian Băsescu,
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Videanu: PD se va implica total în campania lui Traian Băsescu
Luni, 23 Aprilie 2007 11:03 - Ludovic Orban: Acum Traian Băsescu nu mai are niciun fel de reţinere
Miercuri, 25 Aprilie 2007 09:18 - PIN nu participă la campania pentru referendum
Joi, 26 Aprilie 2007 16:11 - PD reclamă cea de-a doua modificare a Legii referendumului
Joi, 26 Aprilie 2007 17:26 - Birou electoral la circ
Vineri, 27 Aprilie 2007 15:38 - Traian Băsescu: Parlamentarii sunt în criză politică
Sambata, 28 Aprilie 2007 07:34 - NewsIn: Flutur acuză Guvernul că neglijează organizarea referendumului şi pentru diasporă
Luni, 30 Aprilie 2007 14:51 - EVZ: Guvernul nu organizează secţii de votare suplimentare pentru străinătate
Marti, 01 Mai 2007 14:08 - Curtea Constituţională a decis că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate la referendum
Joi, 03 Mai 2007 06:06 - Decizia Curţii Constituţionale, în presa internaţională
Vineri, 04 Mai 2007 12:07
Comentariile cititorilor
16. Doru
Vineri, 04 Mai 2007 13:22
| Raspunde la comentariu
15. Jean Schuster
Vineri, 27 Aprilie 2007 16:09
14. AURORA CALINESCU
Vineri, 27 Aprilie 2007 13:42


13. Anonim
Vineri, 27 Aprilie 2007 12:01
12. Nina
Vineri, 27 Aprilie 2007 11:33
11. Anonim
Vineri, 27 Aprilie 2007 11:25
10. Anonim
Vineri, 27 Aprilie 2007 11:14
9. Daniela
Vineri, 27 Aprilie 2007 10:44
8. Anonim
Vineri, 27 Aprilie 2007 10:42
7. yogi
Vineri, 27 Aprilie 2007 09:58
6. Lacatus Daniel
Vineri, 27 Aprilie 2007 09:55
5. alien
Vineri, 27 Aprilie 2007 09:50
4. flo
Vineri, 27 Aprilie 2007 09:47
3. Anonim
Vineri, 27 Aprilie 2007 07:00
2. Ion Dumitru
Vineri, 27 Aprilie 2007 06:40
1. Marinela
Joi, 26 Aprilie 2007 23:04
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
Luni, 06 Octombrie 2008 19:35Iniţiativa legislativă ce interzice organizarea de petreceri sau nunţi în corturi sau în apropierea imobilelor de locuit a fost adoptată astăzi pe articole de deputaţi, urmând a fi supusă votului final mâine.
Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI
Luni, 06 Octombrie 2008 18:05Preşedintele Băsescu constată că CSM este interesat mai degrabă de modul în care să blocheze activitatea ANI în controlul averilor magistraţilor decât să pună în aplicare recomandările Comisiei Europene, se arată într-un...
Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
Luni, 06 Octombrie 2008 16:06Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul personal al lui Gigi Becali, Helmut Duckadam, fostul portar al Stelei, precum şi fotbalistul Laurenţiu Reghecampf se află printre candidaţii PNG-CD la alegerile parlamentare.
Cele mai CITITE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (5141)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (2948)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (2625)
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO (2489)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (2145)
Cele mai VOTATE din Politică
- Cristian Adomniţei nu a putut explica presei de ce a votat o lege pe care o contestă (3,84/5)
- Marian Sârbu: PSD critică iniţiativa PD-L de a desfiinţa contractul colectiv de muncă (3,84/5)
- Tăriceanu: Educaţia a primit şi va primi 6% din PIB, iar Cercetarea va primi 3% din PIB (3,72/5)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (3,56/5)
- Guvernul vrea să cheltuiască circa 1,3 milioane de euro pe cadouri (3,52/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (351)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (215)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (85)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (79)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (55)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PD-L pierde un cascador, dar câştigă un director de circ şi un actor
Astazi, ora 00:27Cascadorul Szobi Cseh nu se va mai înscrie în cursa pentru Parlament din partea PD-L, pe listele pentru sectorul 3 validate ieri de conducerea democrat-liberală figurând, în locul său, consilierul general din cadrul CGMB Dan...
- Olteanu propune "îngheţarea" Parlamentului
- Baronii pensiilor
- Tricolorii s-au antrenat în ploaie pe plaja de la Mamaia
- Un sfert dintre speciile de mamifere de pe glob sunt pe cale de dispariţie
- Cel mai înalt turn din piese Lego, ridicat la Viena
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











