Cursul BNR de joi a fost de 4,2674 lei/euro. Accizele la carburanţii, energia electrică, gaze, alcool sau ţigări pe anul 2011 se vor calcula la această valoare a raportului lei-euro, potrivit Codului Fiscal.
Potrivit money.ro, cursul este aproape identic cu cel de anul trecut.
În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a fluctuat între 4,2717 şi 4, 2638lei/euro, iar în jurul orei 13.00 cotaţia era de 4,2690 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă 3,1061 lei/dolar, cu 0,62% mai mic faţă de nivelul de 3,1254 lei/dolar din şedinţa precedentă.
Pe piaţa internaţională, dolarul american s-a depreciat de la 1,3620 la 1,3763 dolari/euro, iar la ora 13.00 se situa în jurul nivelului de 1,3729 dolari/euro.
În regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 3,9680 la 3,9438 zloţi/euro, iar moneda ungurească s-a întărit în raport cu euro coborând de la 276,64 la 274,46 forinţi/euro.
Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au urcat uşor comparativ cu şedinţa anterioară, dar se situează cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an.
BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 4,20% pe an, faţă de 4,14% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 4,70% pe an, de la 4,64% în şedinţa anterioară.
Accizele şi taxa auto în 2011 se vor calcula la un curs de 4,2655 lei/euro
Potrivit Codului Fiscal, nivelul accizelor se calculează la cursul de schimb euro-leu din prima zi lucrătoare a lunii octombrie, publicat de Banca Centrală Europeană (BCE). Pentru taxele din acest an, euro a fost cotat la 4,2688 lei, iar accizele au crescut în medie cu 15%.
Leul s-a apreciat pe piaţa interbancară atât în faţa monedei unice cât şi faţă de dolar / FOTO: GrupRC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M