Biologi din Statele Unite şi Costa Rica au demarat un proiect de protejare a broaştelor ţestoase intitulat Cursa ţestoaselor uriaşe. Cu ajutorul unor emiţătoare prin satelit ataşate pe 11 ţestoase, cercetătorii urmăresc migraţia lor anuală din Costa Rica până în Insulele Galapagos şi speră că informaţiile adunate îi vor ajuta să salveze ţestoasele uriaşe de la dispariţie.
Pentru câteva ţestoase care iau parte la migraţia anuală din Costa Rica în Insulele Galapagos, lucrurile au stat puţin diferit în acest an. Acum două săptămâni, biologii le-au ataşat unora dintre ele emiţătoare prin satelit. Programul a fost gândit ca un efort de conservare: un mod de a le furniza oamenilor de ştiinţă informaţiile necesare pentru a proteja specia, iar publicului larg date de interes general despre modul de viaţă al ţestoaselor.
"Emiţătoarele ne ajută să adunăm date despre adâncimea la care se scufundă, temperatura apei, rutele de migraţie, despre tot ce fac. Aceste informaţii sunt importante pentru că ne ajută să luăm decizii legate de protejarea acestei specii", a declarat Rodney Piedra, biolog.
Playa Grande este unul dintre locurile din Costa Rica preferate de ţestoase pentru a-şi depune ouăle. Cercetătorii susţin că numărul cuiburilor în care ţestoasele îşi depun ouăle a scăzut dramatic în ultimii ani: de la câteva mii în anii 90, la mai puţin de 100 în prezent. În aceste condiţii, în cel mult 10 ani, specia de ţestoase nu va mai exista decât în atlasele zoologice.
Site-ul proiectului, www.greatturtlerace.com prezintă pas cu pas călătoria celor 11 ţestoase monitorizate. Ţestoasele sunt aşteptate să ajungă în Insulele Galapagos mâine.
Cursa ţestoaselor uriaşe
PUBLICAT
Sâmbătă, 28 Aprilie 2007 09:34
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 28 Aprilie 2007 09:34
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
ţestoase








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M