Cupa României Timişoreana decide astăzi, de la ora 15.30, semifinalele competiţiei. Steaua şi Rapid nu se pot întâlni decât în ultimul act al competiţiei după ce au fost desemnate de federaţie drept capi de serie.

După ce a trecut de Oţelul într-un meci de infarct, decis la penalty-uri, Steaua ar putea ajunge în Europa sezonul viitor doar dacă se impune în Cupă. Trupa lui Olăroiu trebuie să treacă mai întâi de semifinale, acolo unde îi poate avea ca adversari pe Pandurii sau Poli Timişoara.

Oltenii lui Neagoe au trecut în sferturi de FC Naţional şi s-au calificat în premieră în penultimul act al competiţiei, în timp ce Poli Timişoara a învins Iaşiul cu 2-1.

Tot Pandurii sau Timişoara sunt posibilii adversari şi ai Rapidului pentru care Cupa este singurul trofeu posibil în 2007, chiar dacă în campionat, feroviarii sunt pe locul doi, însă la 14 puncte de liderul Dinamo.